Am participat la primul meu atelier All Love/ SKHM cu Patrick Scott Zeigler în urmă cu mai bine de patru sau cinci ani. Bunul meu prieten Dan, cel care mi-a vorbit despre învățăturile sale Sekhem (SKHM) / Seichim cu câțiva ani înainte, ar spune că am făcut acest pas „la momentul potrivit”. Într-o zi mi-am spus ca e timpul să văd cu ochii mei despre ce este vorba. A fost prima din multe experiențe mai „paranormale”, cum le-ar numi unii. Și, ca orice experiență ieșită din parametrii „normalitații” de zi cu zi, am vrut s-o împărtășesc celor apropiați, despre care știam că sunt extrem de deschiși unor astfel de povești. Mărturisesc, că mi-am găsit cu dificultate cuvintele potrivite. Acum știu că nu sunt nici prima și nici ultima persoană care afirma așa ceva trăirile meditațiilor All Love/ SKHM. Totuși, am să mă străduiesc că fac acest lucru cât pot de bine. De ce? Pentru că toate căutările personale își găsesc adevăratul răspuns pentru noi înșine în experiența directă.
Ce este energia All Love/ SKHM / Seichim
Spre deosebire de alte tehnici, energia All Love/ SKHM lucrează în mod special cu deschiderea inimii spirutale, cu Chakra Inimii (Anahata) si conectarea la Sinele Superior. Deschiderea inimii permite energiei să curgă prin tot corpul, activând și celelate chakre ale corpului nostru energetic. Energia are inteligență proprie, știe ce are de făcut. Dacă ar fi să fac o comparație, e că atunci când te îndrăgostești, ai nevoie de un manual?! Nu! Așa se întâmplă și cu energia All Love/ SKHM, te lași purtat de ea. Atâta tot. Așa cum deseori spune chiar Patrick Ziegler,
„când ajung să lucreze cu energia All Love, majoritatea oamenilor trăiesc experiența deschiderii inimii, simțind iubirea într-un mod în care n-au mai simțit-o. Ei simt că se conectează cu întreg Universul, ca și cum sunt conectați la ceva. Când oamenii simt această conexiune, nu se mai simt singuri, separați … aduce un fel de împlinire și simt mai multă iubire.”
Vibrația pe o simt la început mai toți participanții la un atelier All Love/ SKHM este una extrem de „fină”, dar poate deveni extrem de puternică. Pur și simplu, te poate da jos de pe scaun, forțându-te să te întinzi, iar corpul se mișcă precum o succesine de valuri. Nu prea ai cum să controlezi aceasta mișcare surprinzătoare. În paralel cu această manifestare, dar nu în mod obligatoriu, participanții pot simți emoții puternice sau percepe imagini care ajută în procesul de vindecare al unor blocaje emoționale. Uneori aceștia pot fi conștienți de existența lor, alteori ele ies la suprafață pentru prima dată. Cert este că ele nu apar întâmplător! Nu e ca și cum le poți „programa” să apară. Aceste emoții, trăiri, imagini apar doar la momentul în care ești pregătit să te eliberezi de povara lor.
Deschiderea Inimii Spirituale
Energia All Love/SKHM, numită și Seichim, nu este aceeași cu energia Reiki. Modul de lucru și felul în care este simțită este foarte diferit, iar acest fapt este constatat de către mai toți practicanții de Reiki care participă la un workshop All Love/SKHM. În cazul acestei terapii nu se lucrează cu simboluri și nu sunt necesare inițieri speciale. De asemenea, nu e nevoie de o pregătire prealabilă. nu trebuie să fi lucrat în vreun fel cu alte terapii energetice. Nu sunt necesare simboluri, precum în Reiki, pentru a realiză această conexiune și deschidere a inimii.
Așa cum explică Patrick Zeigler, „vindecarea este doar un rezultat al trezirii spirituale”. Altfel spus, All Love/SKHM lucrează la nivel spiritual, dar schimbările se pot materializa la nivel fizic.
“Inima noastră spirituală este în centrul ființei noastre, acolo unde sufletul se conectează cu corpul nostrul fizic și emoțional. All Love/SKHM este experiența acestei Inimi Unice care ne contectează pe noi toți cu întreaga creație. Prin această ‘trezire divină’ adusă de experiența All Love reușim să iubim toate aspectele a ceea ce suntem sau reprezentăm noi ca oameni și ajungem să ne reunim nu doar cu noi înșine, ci cu întreaga creație.”
Experiențele trecutului
Nu de puține ori se poate întâmplă să simțim că trecutul nostru se repetă prin emoții recurențe, gânduri, reacții sau atitudini, chiar și atunci când nu dorim să ne comportam sau să gândim într-un anumit mod.
A înțelege că trecutul nostru, cu toate momentele și experiențele sale, ne afectează nu doar modul în care trăim în prezent, ci și gândurile, emoțiile, acțiunile de zi cu zi, este cheia care eliberează acea „versiune a noastră”, care este mai împlinită, mai bună, mai fericită. Ne permite să vedem cu mai multă claritate ceea ce se întamplă în jurul nostru, reflectând asemenea unei oglinzi tot ceea ce exista în interiorul nostru, fie că ne place sau nu. Când înțelegem și acceptăm cum funcționează acest mecanism, suntem capabili să ne reconstruim propria realitate, pornind din acel singur punct pe care-l putem schimba: noi înșine.
Cum lucrează energia All Love/ SKHM (Seichim)
Din punct de vedere teoretic, iată câteva dintre lucrurile care se pot întâmplă pe participând la un atelier All Love/ SKHM:
- Alinierea corpului fizic cu cel emoțional, mental și cel spiritual;
- Alinierea dintre corpurile superioare și corpul fizic;
- Ancorarea în energia iubirii și deschiderea Chakrei Inimii;
- Recunoașterea și îmbrățișarea umbrei;
- Inițieri spontane;
- Conectarea corpului fizic la energia sufletului;
- Reconsiderarea evenimentelor traumatice din trecut și eliminarea blocajelor asociate;
- Accesarea puterii interioare și trezirea propriei divinități.
Mai multe informații despre modul cum te poate ajuta lucrul cu acest tip de energie, experiențele personale ale lui Patrick Zeigler și ale altor facilitatori, sau atelierele All Love/ SKHM, poți găsi vizitând site-ul Chakana.ro.
Experiență unui workshop All Love/ SKHM …
Un workshop sau atelier All Love/ SKHM cuprinde o serie de exerciții practice și meditații ce au ca scop armonizarea noastră cu ceea ce suntem cu adevărat, cu natura noastră profundă. Ne ajută să conștientizam că avem nevoie să trăim în prezent, că ne putem elibera singuri de blocajele care ne țin pe loc și ne împiedică să ne bucurăm pe deplin de viață. Ne ajută, de asemenea, să permitem înțelepciunii noastre interioare să ne ghideze viața și alegerile pe care le facem. Acest lucru aduce cu sine mai multă încredere în forțele noastre proprii și ne crește capacitatea de a face față necunoscutului, neprevăzutului. De asemenea, stimulează intuiția și ajută la alinierea conștiinței cu propriul nostru adevăr.
Aș putea spune că este vorba și de o acceptare mai ușoară a ceea ce se întâmplă cu noi și ce este în jurul nostru. E ca și cum se deschid noi cărări interioare care se reflectă în exterior ca și oportunități. Un nou mod de a trăi viață. Mai multă armonie, liniște, bucurie, lumină și încredere în viață.
A participa la un atelier All Love/ SKHM este o oportunitate de a înțelege că
Viață este cu adevărat un Mare Profesor, iar lecțiile sale implacabile, oricât de dure, neprevăzute sau frumoase ar fi, sunt doar moduri prin care suntem ajutați să pășim pe drumul descoperirii de Sine și al evoluției.”