Așa cum promiteam în interviul cu Mira Loghin despre acomodarea la grădiniță a copiilor, azi revenim cu cea de-a doua parte. Povestim despre modul în care parteneriatul dintre părinți și educatori poate susține procesul de adaptare al copiilor, despre conștientizările adulților și fricile preluate fără voie de cei mici, alegeri și, nu în ultimul rând, despre aniversarea primului an de viața al cărții „Grădinița pentru totdeauna”.
*****
Mira, ai menționat în treacăt chiar la începutul dialogului nostru “durerile mai vechi” ale părinților. Le aduc acum în discuție pentru că ele sunt un numitor comun pe care l-am identificat nu doar în cartea ta, ci și în experiențele mele de lucru cu copiii de grădiniță, în poveștile cu prietenii mei părinți, dar și alte lecturi de specialitate. Pe scurt, mă refer la proiecțiile la nivel inconștient, evident, pe care părinții le fac asupra copiilor lor … emoții, trăiri sau probleme nerezolvate din propria lor copilărie timpurie.
Cu siguranță că acest risc există, așa că este foarte important să fim conștienți și să ne asumăm rolul de observator atent al propriului nostru comportament. Acomodarea copiilor la grădiniță are legătură directă cu părinții. Iată de ce este esențial ca orice părinte să aibă un plan cu cel puțin 6 luni înainte. Nu este suficient să evaluezi oferta educațională a grădiniței, mobilierul, echipa, menul, este important să te uiți cu sinceritate către resursele interioare pe care le ai să-ți sprijini copilul și pe cine te poți baza în familie. Când greul acomodării cade în sarcina unui singur părinte, pentru acesta devine copleșitor tot procesul.
În pregătirea emoțională pentru această perioadă recomand părinților să țină atenția îndeptatată către proprii emoții și trăiri, chiar dacă aparent nu și le manifestă comportamental. Altfel spus, să fie conștienți, să facă distincția dintre ceea ce le aparține lor și ceea ce aparține strict copilului. Altfel, ca părinți, riscăm să punem în desaga copilului probleme pe care nu știe să le controleze!
Dintre anxietățile de separare cu care se confruntă părinții, aș menționa felul în care aceștia se pregătesc să facă faţă propriilor sentimente de pierdere. Până când nu-și recunosc sentimentele, părinții nu se vor simţi suficient de liberi pentru a-și ajuta copilul în acest proces de tranziție de la un mediu la altul.
În plus, mai este vorba și despre fricile pe care părinții le simt în legătură cu mediul sau capacitățile de adaptare ale copilului. Este vorba aici și despre modul în care se face trecerea din brațele mamei către usa grădiniței. Când apar critica şi îndoiala că oamenii care se ocupă de copilul tău nu acţionează în valorile pe care ai presupus că le au, nu sunt ceea ce ai tu nevoie, răsare în tine starea de nesiguranţă. Iar copilul începe şi el să simtă că nu îţi este bine, chiar dacă aparent îţi ascunzi cât poţi de bine anxietatea. Cum transferul de încredere poate fi realizat doar de către părinte, copilul acceptă mult mai uşor educatorul, grupul, dacă mama este deschisă si privește cu incredere.
Parcurgând paginile cărții tale, Grădinița pentru totdeauna, am observat cât de mult subliniezi ideea de parteneriat conștient ce trebuie stabilit între părinți și educatori …
Grădiniţa ar putea fi privită ca o extensie a familiei; şi viceversa. Atunci când copilul găseşte în grădiniţă aceleaşi valori cu care creşte acasă, capacitatea sa de integrare şi asimilare este mult mai mare. Pentru că percepe mult mai repede locul străin ca unul sigur. În plus, părinţilor le este mult mai uşor să comunice cu echipa educaţională şi să găsească strategii comune pentru împlinirea nevoilor tuturor. Adică le este mult mai uşor să facă echipă atunci când intenţia şi modul de împlinire a acesteia sunt comune. Și acest lucru presupune ca eu părintele să înteleg că implicarea mea nu se oprește înainte de poarta grădiniței, eu rămân acolo conectat cu nevoile lui, chiar dacă fizic nu sunt lângă el. Și sunt oricand pregătit să sprijin nevoile lui în grupul din care face parte chiar dacă acestea mă stimulează durerile mele mai vechi – includere, acceptare, validare etc.
Care sunt soluțiile pentru a facilita integrarea copilului într-o astfel de colectivitate? Ce pot face părinții, bunicii și educatorii?
În primul rând, este foarte important modul în care părintele se pregătește pentru această etapa și cât de bine își recunoaște nevoile, care îl determină să aleagă grădinița pentru următorii ani de viață ai copilului. Uneori apar la părinți sentimente de vinovăție care indirect nu fac decât să îngreuneze procesul de acomodare la grădinița al copilului. Copii simt cu mult mai multe decat pot exprima uneori și decât constientizam noi ca părinți.
Drumul către grădiniţă nu este doar un singur eveniment, o trecere de la un nivel la altul. Este o nouă adaptare de ritm, o diversitate de emoţii, limite şi nevoi pornind de la o situaţie veche la una nouă. Copiii păşesc din intimitatea, siguranţa şi căldura căminului într-un spaţiu străin, unde provocările se schimbă de la secundă la secundă. Și impactul nu-l resimt doar copiii, ci întreaga familie. Așadar, cat de pregatit se simte un părinte să susțină procesul de acomodare? Care îi sunt resursele interioare dar și exterioare? Pe cine se poate baza în familie atunci cand căuta sprijin și înțelegere?
Atâta timp cât copilul primeşte sprijin, empatie şi înţelegere pentru emoţiile pe care le trăieşte, acomodarea la gradinita lui decurge natural. Iar pentru a le primi de la părinți, aceștia au nevoie de recunoaștere ca procesul este dificil și pentru ei.
Parteneriatul dintre părinți și educatori ar putea să fie cercul de siguranță pe care îl caută copilul în noua sa etapă de viață. Este parteneriatul care lucrează pentru starea de bine a copilului. De aceea este important ca valorile, nevoile și principiile acestora să se regăsească în relația lor traduse prin strategii implinitoare pentru ambele parti implicate.
În contextul pandemiei, ce și cum se poate povesti copiilor măsurile despre noile reguli și restricții, fără însă să-i sperii, să le sădești sămânța fricii de boala în general?
În primul rând, șs dori să precizez ca în mod natural frica de boală nu aparține copiilor. Aceasta este frica noastră, a părinților. E important să înțelegem că atunci când o transmitem nu ajutăm copilul cu nimic, nu îl protejăm, dimpotrivă. El se va simți mereu în nesiguranță. Preia o emoție care nu este a lui și pe care nu știe cum să o gestioneze. Dar, e important să recunoaștem aceste frici sau anxietăti pe care le avem și să vorbim despre ele și mai puțin despre ce fac alții sau nu fac.
Revenind la contextul momentului prezent, știu ca în această perioadă părinții oferă multă informație copiilor, ce este bine sau nu este bine să facă. Cât de periculos este acest virus etc. Este bine să ne reamintim că în gradinita copiii sunt în grija unor adulți. Așadar, este în preocuparea lor sa ofere mai multă atenție aspectelor legate de igiena copiilor și să le includă în ritmul de grădiniță, iar noi să sprijinim procesul acasă.
Copiilor de peste 3 ani le putem vorbi despre importanța spălării mâinilor înainte de masă sau de activitățile de manualitate sau ori de cate ori folosesc toaleta, pentru ca acest lucru este important pentru noi să-i știm sănătoși. Putem exersa cu ei acasă spălatul pe mâini cu săpun și ce îmi vine acum in minte este sa cumpăram mai multe sortimente de săpun care să aibă diverse mirosuri și să ne jucăm ceva de tipul ia să vedem cum miros mâinile tale. „Ale mele miros a …” sau „Azi, mi-e pofta să mă spăl cu mandarine, sau cu ciocolată? Ție de ce-ți este poftă?” Vă puteți uita prin cărți care dezvolta subiectul igienă, să citiți povestioare sau poezioare, vă puteți juca de-a restaurantul sau altceva care implică să ai mereu mâinile curate. Joaca este singura convenție acceptată natural de către copii este modul firesc prin care ei învață.
E trist, dar cunosc copii care după perioada de pandemie nu au mai revenit la grădiniță, și nu pentru că le-ar fi interzis părinții, ci au refuzat din frica față virusului care îi poate îmbolnăvi. Trebuie să înțelegem ca părinți, că odată ce această sămânță a fricii a fost, conștient sau nu, sadită în subconștientul copilului, ea va crește în funcție de experiențele care-i vor urma.
Îmi doresc ca grija pentru protecția vieții să fie în curtea noastra, a adulților, iar pe copii să-i învățăm cu obiceiuri de igiena personală și respect față de sine, practicate în primul rând de noi înșine. Pentru că imită tot ce facem noi cu trăire autentică. Ar fi foarte bine dacă, măcar din când în cănd ne-am pune întrebari precum „Ce aș vrea să învețe copilul de la mine”, „Eu chiar trăiesc așa?”, „Fac eu toate lucrurile acelea pe care i le cer și lui?”
Întrebarea cu care se confruntă mulți părinți acum este dacă să-și ducă sau nu copiii la grădiniță? Care este punctul tău de vedere?
A duce copilul la grădiniță sau nu este o opțiune pe care fiecare familie o alege în funcție de valorile în care trăiesc, principiile, contextul lor de viață și posibilitatile materiale, dar și ce fel de experiențe își dorește să ofere copilului până când acesta merge la școală. Mă bucur când văd familii care călătoresc prin lume cu copiii după ei, explorează locuri noi, descoperă alte obiceiuri, își fac prieteni. Este un stil de viață.
Nu pot sa nu amintesc aici și familiile care aleg să formeze o comunitate mică în mijlocul căreia își cresc copiii împreuna ca pe vremea bunicilor și strabunicilor noștri. Pentru că orice spațiu care aduce copiilor diversitate socială și oportunități de învățare naturală este benefic pentru ei. Mă bucur la fel de tare atunci când părinții aleg grădinița ca o premisă pentru colectivitate, pentru că poate fi privită ca o bază socială profundă pentru creșterea sănătoasă a copilului. În special pentru cei care locuiesc în mediul urban și nu dispun de alte resurse care să îi sprijine atunci când aleg să își reia joburile sau preocupările de dinainte de a deveni părinți.
Știu că în curând aniversezi un an de la lansarea cărții “Gradinița pentru totdeauna”, un adevărat abecedar pentru părinții copiilor aflați la această vârstă. Aș fi vrut sa știu cum te simți acum?
Încă nu m-am dezmeticit pentru că acest prim an s-a scurs atat de repede! Poate pentru că tot ce plănuisem pentru lansarea cărții în diverse comunități de părinți și educatori din țară s-a întrerupt odată cu luna martie. Iar ultimele 7 luni din viața mea au fost transformatoare. Uneori gândesc că am pierdut legătura cu cititorii mei, cu părinții care sunt în căutare de informații și sprijin, dar știu că această impresie are legătură cu perioada pe care o traversăm. Și, nu reflectă realitatea, pentru că simt în continuare conectare cu comunitățile de părinți.
Sunt bucuroasă când primesc mesaje de la părinții care au citit-o, feedback-urile lor mă umplu de sens și încredere să continui. Aș zice că trăiesc acum o nouă lansare, mă simt plină de energie, creativitate, entuziasm nevoi care îmi generează idei pentru a veni cat mai aproape de aceste comunități. În plus colectez feedback-uri de la cei care au citit-o pentru că am început să lucrez la ediția a 2-a revizuită. Bănuiesc că o carte rămâne vie atâta timp cât autorul și cititorul creează contexte de conectare, și aceasta este intenția mea pentru cel de-al doilea an de viață al cărții.
Mira Loghin, Mulțumim cu recunoștință pentru acest dialog plin de învățăminte și mult succes! Iar, vouă, părinți care vă străduiți, vă îndemnăm să citiți cartea. Alte povești adevărate și cu tâlc puteți descoperi pe site-ul Mira Loghin.ro.
👁 Gânduri românești despre curaj, asumare, decizie și frică 👉
