fbpx
Acasă Jos Pălăria! Silvia Pencu – cetățean de onoare al orașului Seul

Silvia Pencu – cetățean de onoare al orașului Seul

0
Silvia Pencu – cetățean de onoare al orașului Seul
Impreună cu primarul orașului Seul
Silvia Pencu este exact așa cum menționează și titlul acestui interviu! E o româncă ambițiosă, care studiază Mass Communication & Media (anul III) la Universitatea din Seul. Pe 15 noiembrie anul acesta, la doar 24 de ani, a primit titlul de cetațean de onoare al orașului Seul. Are simțul aventurii vieții și știe ce-și dorește de la viață. Pentru noi toți cei din redacția Iscodescu ea este unul din oamenii frumoși ai tinerei generații și care ne dă speranță că lucrurile se pot schimba către mai bine.

Aventura coreeană

Deși sunt extrem de curios să aflu cum a ajuns Silvia Pencu cetățean de onoare al orașului Seul, am să încep cu începutul! Majoritatea studenților care vor să studieze în afara țării aleg fie universitățile din Europa, fie pe cele din Statele Unite. Tu ai ales Coreea. De ce? 
De mică îmi doream să locuiesc în altă țară. Îmi amintesc că îmi plăcea să pretind că vorbesc limbi străine, deși în momentul respectiv nu știam niciun cuvânt în engleză, sau în orice altă limbă străină. Mi-am dorit însă ceva diferit, ceva care să mă provoace. În Europa toate țările sunt aproape una de cealaltă, iar cultura acestora e oarecum asemănătoare. Fiind tot timpul o fată slăbuță, pe care toți cei din familie au tratat-o “cu mănuși”, gândindu-se că sunt prea emotivă, mi-am dorit să plec într-un loc unde totul să fie nou, unde să nu cunosc pe nimeni și nimic, și deci să le dovedesc că mă pot descurca singură chiar și la 8000 de km depărtare.

Silvia Pencu – cetațean de onoare al orașului Seul

Pe 15 noiembrie ai primit titlul de cetățean de onoare al orasului Seul. E o onoare extraordinară să primești o așa distincție la numai 24 de ani! Care este însă povestea acestei realizări?! 

Sincer pentru mine încă este un titlu care pare undeva departe, departe de numele meu, și asta pentru că majoritatea celor aleși locuiesc în Seul de 10-20 de ani, sau sunt persoane celebre cum ar fi actorul Jackie Chan sau CEO-ul Mercedez Benz Korea. Acest titlu se oferă numai prin recomandarea unei organizații sau instituții. Eu am fost recomandată de primăria din Gangdong, unul dintre districtele Seulului, unde am făcut un internship în urmă cu un an.

Printre activitățile pe care ei le-au recunoscut ca fiind demne de primirea acestui titlu s-a numărat promovarea României în școlile din Gangdong, precum și predarea limbii engleze în centrele sociale unde studenții sunt copii din medii defavorizate. Am participat de asemenea la un panel motivațional cu primarul din Gangdong, unde am vobit despre visuri și împlinirea lor.

Cred însă că un rol foarte însemnat l-a avut rolul jucat în cadrul Summitului KIS G100 Dokdo, un summit în care au participat studenți din 100 de țări diferite și în cadrul căruia am fost nominalizată liderul Europei. Acest Summit are o însemnătate deosebită pentru coreeni, întrucat Dokdo este o insulă care deși aparține de drept Coreei, conform legii internaționale, este disputată de Japonia ca fiind de drept a ei. Promovarea insulei Dokdo reprezintă un simbol pentru Coreea, întrucât reprezintă dovada vie că este un stat hegemon în fața Japoniei, care a colonizat-o în urmă cu 108 ani.

Există și niște avantaje care vin odată cu primirea acestui titlu?

Este mai mult un titlu onorific, așa că privilegiile noastre sunt mai mult de natură culturală. Avem accesul la anumite evenimente exclusivisite, iar intrarea în muzeele și galeriile de artă ne este oferită gratuită.

Lecții de viață în Coreea de Sud

Cum a fost adaptarea la mentalitatea și obiceiurile din Coreea? A existat vreun moment mai dificil prin care ai trecut?
Din punctul meu de vedere, cele două țări nu au aproape nimic în comun. Poate doar obiceiul de a te descălța la intrare! 🙂 Personal nu am avut multe momente dificile, în special pentru că am fost tot timpul deschisă diferențelor. Cred că este foarte greșit să vii aici cu o mentalitate de european superior, și să iți impui ideea că ceea ce tu consideri normal este și corect. Nu există greșit sau corect când vine vorba de diferențe culturale. Un exemplu în acest sens ar fi manierele din timpul mesei. În România, de fapt în vest în general, este considerat nepoliticos să plescăi în timp ce mănânci, sau în general să sorbi sau să faci zgomot în timp ce mănânci. Aici însă este complet normal, mai ales atunci când mănânci tăiței. Nu putem să îi criticăm pentru asta, cu toate că la început mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu ideea asta.

România nu cred că este o țară prea cunoscută coreenilor, și, totuși, am să te întreb. Ce știu coreenii despre România? 

Depinde puțin de generație. Generația părinților și a bunicilor mei știu foarte bine de Ceaușescu și mai ales de Nadia Comăneci. Cei de vârsta mea fie nu știu exact ceva, fie știu de Dracula. Din păcate sunt mulți străini care nu știu că Transilvania se află în România.

Ai un proverb coreean care-ți place în mod deosebit? 

Să mă gândesc.. cred că aș alege proverbul  운명은 놀라운 길로 간다. Înseamnă “Destinul te duce pe căi nebănuite”, și cred că îmi place atât de mult pentru că o decizie acum trei ani și jumătate m-a adus într-o țară la peste 8000km de România, într-o școală unde am întâlnit mulți dintre prietenii care mi-au devenit “familie adoptivă”, unde într-o bună zi a lunii noiembrie, alături de 21 de nume importante din Seul, am fost aleasă cetățean de onoare al Seulului. Destinul chiar e ceva fascinant, nu-i așa?

Ce crezi că am putea noi ca români învăța de la coreeni? E ceva ce am putea aplica aici?

Cred că ceea ce ne lipsește nouă este naționalismul. Coreenii sunt poate prea naționaliști, și asta duce câteodată la excluderea străinilor din cercurile lor de prieteni, dar cred că dacă am fi puțin mai patrioți multe lucruri s-ar schimba în România. Uitându-mă atât la cazul Coreei, care după războiul civil din anii 50 era cea mai săracă țară din lume, cât și la cazul Chinei, care se ridică acum cu o viteză spectaculoasă, aș spune că ceea ce au în comun cele două este patriotismul. Coreenii au un spirit colectivist, care îi ajută să muncească foarte mult nu pentru propria persoană, ci pentru comunitate, cu gândul că dacă se va ridica comunitatea și apoi națiunea, și ei ca persoane individuale, cât și generațiile ce vor urma, copiii lor, copiii copiilor lor, vor avea o viață mai bună.

* * *

Citește a doua parte a interviului cu Silvia Pencu despre România și Coreea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.