Am avut ocazia să stau la povești cu sculptorul Alin Neacșu de mai multe ori. Nimic planificat, nimic prea complicat. E genul acela de om cu care începi să discuți despre artă, Brâncuși, Iași, și tot felul de experiențe de viață, dar de cele mai multe ori probabilitatea ca discuția să alunece într-o direcție cu totul neanticipată este foarte mare. Dar, ceea ce știu este că într-un fel sau altul cuvintele Dumnezeu sau Divinitate se strecoară întotdeauna în conversație.
Așa s-a întâmplat și acum câteva zile, când ne-am întâlnit la o cafea pe terasa French Bakery Domenii, să mai povestim câte ceva. Era un pic cam friguleț afară, dar soarele părea că promite să ne țină companie. De această dată, Liviu a fost martor ocular, așa că am profitat de ocazie și l-am rugat pe Alin să ne vorbească despre arta și relația sa cu Dumnezeu.
Înainte de a vă invita să urmăriți această scurtă înregistrare am să vă mai spun un singur lucru. Pentru sculptorul Alin Neacșu, marmura, piatra, lemnul și bronzul sunt creațiile lui Dumnezeu, iar el doar însuflețește prin sculpturile sale stările celorlați.
peste 500 de lucrări …
Alin Neacșu – unul dintre cei mai profilici sculptori români
Admirator etern al lui Constantin Brâncuși, Alin Neacșu consideră că simplitatea din sculpturilor sale nu este nimic altceva decât „aducerea la esență a materiei”. Acea simplitate care „rafinează spiritul și îmblânzește ochii”.
Considerat a fi unul dintre cei mai profilici sculptori din România, Alin are în portofoliul său peste 500 de lucrări. Dacă ar fi să facă o medie a ultimilor ani, probabil că vorbim aproximativ 15-20 de sculpturi pe an, iar în opinia sa, acest lucru are o mare legătură cu credința sa. Așa cum mărturisește, nici în cele mai dificile momente ale vieții sale, nu și-a pierdut credința și încrederea în Creator.
Sculptor, restaurator și artist plastic, Alin Neacșu trăiește deplin bucuria de fi român, de a crea acolo unde-și dorește, când dorește. Sculptorul se numără printre acei puțini care trăiesc din creațiile lor artistice.
Prima întâlnire importantă cu arta a avut loc în anul 1985, când a devenit elev al Liceului „Octav Băncilă” din Iaşi. A absolvit Universitatea de Arte Plastice (UAP), Decorative și Design „George Enescu” din Iași, specializarea Sculptură. O bursă privată post-universitară în Catania (Italia), perseverența și multă muncă l-au ajutat să se specializeze în sculptura clasică, modernă şi brâncuşiană. Mai multe detalii cu privire la activitatea artistică a lui Alin Neacșu găsiți pe site-ul său, sculptor-neacsu.eu.