Astăzi, 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, în jur de 700.000 de români își sărbătoresc ziua numelui. M-am gândit că e un moment potrivit să vă povestesc câte ceva despre semnificația numelui Andrei. Dar, înainte de porni în această incursiune deopotrivă lingvistică și spirituală, simt să fac câteva precizări generice cu privire la importanța dată numelui.
Fie că suntem sau nu conștienți, fie că dăm sau nu importanță, numele pe care-l purtăm are o anumită însemnătate. Numele reprezintă ceea ce unii autori numesc chintesența persoanei, cu toate particularitățile și energia ei. Nu cred să existe popor care să nu fi păstrat în tradițiile și cultura sa diferite mărturii cu privire la semnificațiile, puterile sau atributele pe care un nume le poartă.
Filologul și exegetul biblic danez Johannes Pedersen, afirma că: „Unui nume îi dai viață pomenindu-l. Numele cheamă de îndată sufletul care-l desemnează; de aceea pomenirea unui nume are o semnificație foarte adâncă”. Vechile culturi păgâne atribuiau numelui puteri magice, care putea modela caracterul, influența destinului omului.
Semnificația numelui Andrei
Numele „Andrei” derivă din grecescul „Andreas”, explicat prin substantivul „andreia”, care înseamnă „curaj”, „bărbăție”. Tatiana Petrache, oferă o clară explicație a drumului parcurs de acest nume cu semnificație augurală:
a pătruns la noi înainte de venirea slavilor, fiind preluat de populația daco-romană din latina balcanizată, unde circula printre creștini. Din această perioadă au rămas la noi formele Îndrea și Undrea. Numele este reluat mai târziu prin intermediar greco-slav și formează pe teren românesc un număr mare număr de hipocoristice și derivate: Andrei, Andrii, Andrieș, Andrica, Andriță, Andru(l), Andora, Andreca, Anderca, etc.; sub influența occidentală apar formele Andreina, Andreea.
O tălmăcire cu umor a numelui Andrei
Scriitorul Mircea Horia-Simionescu (1928-2011) ne-a lăsat și altfel de explicații cu privire la acest numele Andrei. Deși, nu confirmă semnificația grecească a numelui, explicațiile și asocierile sale ale acestea dau
Impresie de curățenie fizică și sufletească, de naivitate. Parcă ai în față un cristal desăvârșit. Figură simpatică. Se potrivește oricărui nume de familie cu care se cuplează mecanic: Andrei Rotaru, Andrei Protopoescu, Andrei Chénier etc. Nu poate desemna progenituri de șoferi, hoți de buzunare, femei urâte președinți și directori, lăptărese, nu se potrivește persoanelor gușate.
Numele de botez …
Lumea satului românesc dezvăluie minții curioase numeroase tradiții legate de naștere. Acum însă am să mă limitez la a menționa pe cele care țin strict de punerea numelui de botez.
Conform cutumei bisericești premergătoare celei de-a două jumătăți a secolului al XIX-lea, copilul primea numele sfântului din ziua în care s-a născut. Dacă acesta nu era de același sex cu pruncul, preotul indica un nume adecvat de sfânt(ă) din ziua următoare sau din altă zi din an. Se considera atunci că prin primirea numelui de sfânt(ă), „punem pruncul sub imediata protecție a sfântului în ziua căruia s-a născut și al cărui nume l-am adoptat pentru micuțul din fașă.” De asemenea, precizează etnologul Simion Florea Marian (1847–1907), există și credința că „dacă nu li s-ar da numele acestora, sfântul sau sfânta respectivă, s-ar supăra și atunci ar fi rău de nou-născut.”
În diverse zone ale ţării, există obiceiul ca pruncii să primească numele unuia dintre nași sau copii acestora. Marian vorbește și de faptul că părinții care pierduseră un copil, dădeau următorului născut numele lor, al altor moși, strămoși sau neamuri, „care are mai mare noroc de copii decât dânșii.”
Fițze și străinătățuri
Numele și diminutivele străine date copiilor au stârnit și încă mai stârnesc o anumită indignare. Considerentele fac trimitere la „vedetism” și senzațional, la renunțarea la propria noastră identitate națională, la „falsificare” a istoriei personale. S. Fl. Marian și alți contemporani ai săi nu s-au sfiint să și-o exprime în mod vehement chiar:
Partea cea mai mare însă nici acum nu se pot dezbara, cu totul, de numele și diminutivele străine, cugetând pe semne, în mintea lor cea corcită, că dacă se vo împopoțona cu în pene străine vor arăta cu mult mai frumoși și nobili de cum sunt în realitate. Să sperăm însă că, în curând, fiecare român adevărat va veni la cunoștința că haina străină, nu numai că nu-l încălzește, ci încă îl deformează!
Sfântul Apostol Andrei, Apostolul Românilor
Numit și Prōtoklētos (gr. Πρωτόκλητος) sau „Primul Chemat”, Sfântul Apostol Andrei este fratele mai mic al Sfântului Petru și ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta a propovăduit creştinismului în ţinuturile de la Dunărea de Jos, petrecând aproape patru ani într-o peșteră localizată astăzi în județul Constanța. Nu se cunoaște cu exactitate anul martiriului Sfântului Andrei, dar tradiția care spune că ar fi murit pe o cruce în formă de X; de aici și reprezentările sale în iconografie.
Sfântul Apostol Andrei nu este numai „apostolul românilor”. Scoția, Grecia, Rusia, Polonia, Ucraina și Insulele Barbados, toate beneficiază de protecția acestuia. Tot Sfântul Andrei guvernează și patronează Patriarhatul Ecumenic din Constantinopol. În Scoția, sărbătoarea lui este denumită, „Saint Andra’s Day” și este celebrată cu mare fast în zilele de 29-30 noiembrie.
În tradiția noastră populară, ziua Sfântului Andrei poartă numele de „cap de iarnă”, adică ziua când începe iarna, sau Ziua Lupului, Gădineţul Şchiop. Sfântul Andrei a fost asociat unei divinităţi dacice, ce ar fi purtat numele de Sântandrei. Acesta din urmă era onorat în perioada identificată ca fiind Anul Nou Dacic (14 Noiembrie – 7 Decembrie). În acele zile preoții daci săvârșeau ceremonii speciale care aveau ca element central venerarea Lupului, animalul totemic al traco-geților. Iată de ce, nu întâmplător, Noaptea Sfântului Andrei este marcată profund de mister, sacru și magie. Etnologii au înregistrat mărturii cu privire la practici și ritualuri de protecție pentru oameni, casă și animale, la aflarea ursitei sau la norocirea anului nou.
