Tata-mi dădea câte-o cutie de cuie să le-ndrept. Așa am început să bat la fier. Am aflat că și Matei Câmpan a-nceput la fel. De la tata am auzit de ucenicie, ucenic, meserie, meșter, maistru, maestru și alte cele. El a-nceput la 15 ani, croitorie. Peste patruzeci și ceva de ani, la pensie deja, mi-a zis că-i greu să faci bani cu acul și cu degetarul, dar că el e liniștit … c-a făcut o casă și-a hrănit o familie. Și-așa e!

Făcând treabă pe-acasă, nu mi-au fost străine sculele, niciunele. De la hârleț la fierăstrău, topor, dorn, sfredel, ciocane, ilău, coasă, seceră, cuțitoaie iar aici se încadrează toate cele care-și găsesc loc într-o gospodărie cu livadă, vie, animale, pământ de lucrat, acareturi, garduri, șanțuri, lemne de crăpat.

Cel mai tare-mi plac sculele care taie, spintecă, împung. Nebelicos, da’ alea-mi plac! Așa se face că m-a ajuns din urmă o nevoie de-a lucra cu mâinile pe-o direcție concretă. M-am oprit asupra lucrului cu fierul. Am început să strâng informații despre oameni care știu să facă scule — topoare, cuțite, securi, și-am tot auzit povești. Ba mai mult, vreo trei sezoane la rând am mers, însoțit de puradel, la Țibănești, jud. Iași, unde an de an vin niște fierari din Franța (Compagnons du Devoir) în cadrul unor ateliere de meșteșuguri. Am spart cărbuni. Am bătut cu ciocanul. Am aprins focul la forjă. Am pus fierul la „fript”, iar când l-am lăsat un minut prea mult, am scos doar un ciot. Dintr-astea de-nceput. O să povestesc despre asta mai pe larg, dar acum e vorba de altceva.

Întrebând în stânga și-n dreapta am auzit de Matei Câmpan, care face cuțite. M-am uitat pe net, am văzut ce face, mi-a plăcut. L-am sunat acum vreo patru ani și ne-am „împrietenit” pe telefon. M-a sfătuit, mi-a dat informații, gratuit, cu bucurie chiar, și-ntr-un fel simplu, fără emfază. Simțeam însă că știe despre ce vorbește.

De asta, când prietenii și colegii mei de la Iscodescu „m-au momit” să facem un material în direcția asta m-am gândit la el. L-am întrebat, a zis da, și i-am făcut o vizită la atelier, pe la Sibiu. Ce-a ieșit se vede-n film. Cuțitul a plecat cu mine acasă, n-a fost regie. Iar eu am fost un norocos, că-s mulți oameni pe lista de așteptare pentr-o lamă făcută de Matei Câmpan.

O să vedeți și voi, o să simțiți … Matei e un om cald, modest, parcă prea modest! Ne-a primit la el acasă și ne-a arătat cu bucurie ce-i e lui mai drag: familia și cum se face un cuțit. Mi-am dat seama că tot ce știam eu din meșteșugul ăsta e cam până la „genunchiul broaștei”, cum zicea Creangă.

Când deschizi o ușă către ceva, orice, pătrunzi într-o lume care ți se-arată. Așa a fost și la atelier la Matei. Toți cei pe care i-am cunoscut și care-au ajuns la un nivel de măiestrie în ce fac, indiferent de domeniu — chitară, actorie, arte marțiale, sport ș.a.m.d., îți dau curaj. Sunt mai degrabă buni, parcă vacuizați de meschinării, de micimea tipică nouă, oamenilor. Nu te strivesc din „locul” în care-au ajuns, dimpotrivă, se bucură să-ți arate și explice, cu îngăduință, cu dragoste chiar.

Oamenii uită ce le spui, dar nu uită niciodată cum îi faci să se simtă.

Restul, detalii tehnice …

Îi tot promit că mai trec pe la el, simt că se va-ntâmpla.

Mulțumesc, Matei!

Al tău ucenic pentru o zi,

Ionuț