Gânduri despre curaj, asumare, decizie și frică

Pentru împlinirea oricărui ideal comun primul pas este curajul de a-l visa, de a-l imagina. A avea încredere că Universul va susține întotdeauna un bine suprem este ceea ce-l sporește.

0
curaj

Pentru că pe zi ce trece simțim că trăim într-o țară care pare că a uitat ce înseamnă cuvinte precum curaj, asumare, determinare, acțiune … Astăzi, ne vom aduce aminte ce înseamnă curajul, de unde vine și cum îl putem crește. Curajul e o forță motrice care susține viața și nu putem vorbi despre el în lipsa înțelegerii și confruntării fricilor. Este în strânsă legătură cu valorile și principiile de viață, cu asumarea responsabilității și acceptarea posibilelor consecințe care se nasc ca urmare a propriilor noastre decizii. 

Cuvântul curaj este mult mai profund decât pare la prima vedere. În limba franceză, inima este „coeur”, în latină este „cor”. Aceastea sunt rădăcini ale cuvântului curaj (courage). Aşadar, curajul înseamnă de fapt să trăim cu inima deschisă. Ce înseamnă asta pentru noi şi viaţa noastră? Ei bine, dacă vrem să fim curajoşi e timpul să lăsăm măştile să cadă, să ne arătăm lumii aşa cum suntem fără nevoia de a părea altceva doar pentru a primi aprobarea şi iubirea şi atenţia celor din jur. Pera Novacovici

Curajul vine din suflet …

… dar e potențat de convingeri, valori și principii. Presupune ieșirea din zona de confort în care de ne ancorăm cu încăpățânare. Este susținut de credință, de dorința de a ne fi mai bine, de perseverență și rădbare. Ceea ce-l hrănește este puterea exemplului. Este exersat prin acțiuni și fapte lipsite de amprenta egoismului și interesului personal ridicat pe cel mai înalt piedestal. 

Reclama
  • Curajul este forţa sufletească, însufleţirea, avântul, focul sacru sau entuziasmul (en-theoszeus) interior care îndeamnă pe om tot înainte spre noi orizonturi. — Nicolae Moisescu
  • Frica e a trupului: trupul tremură. Curajul e al sufletului: sufletul n-are cum să tremure. — Barbu Ştefănescu Delavrancea
  • Curajul e vederea peste propria ființă și peste orice primejdie a unui scop. — Nicolae Iorga
  • Este o ambiție de nume, una de situații și alta – cea mai înaltă și cea mai rară – de fapte. — Nicolae Iorga
  • Curajul este, şi el, o singurătate. — Vladimir Ghika
  • Curajul e o pasiune care dă energie sufletului şi tărie corpului. — Simion Bărnuţiu
  • Poate că adevăratul curaj este curajul de a greşi. — Gavriil Stiharul

Curajul este un act de decizie …

Este o formă de manifestare a puterii personale, a încrederii în propriile forțe, în propria capacitate de a face față necunoscutului … și, de ce nu, în credința sufletului că Universul, Creatorul, Dumnezeu, Arhitectul – cum vreți să-i spuneți, susține acțiunile noastre. Pentru Moisescu, Bărnuțiu sau Delavrancea curajul este un atribut al sufletului. În același timp și într-o anumită măsură, curajul se învață, se dă mai departe, se transmite de la generație la generație și prin puterea exemplului. Curajul se crește și se întreține conștient. Cum altfel am putea explica faptele de curaj ale tuturor eroilor de peste timpuri ale acestui neam românesc? Cum altfel am putea relata azi despre curajul boieroaicei Eugenia Pană Gologanu și a atâtor altor martiri ai luptei anticomuniste?     

  • Curajul este ceva care se formează, care trăieşte şi moare – care trebuie întreţinut la fel a şi armele. — Nicolae Iorga
  • Curajul este, aș zice, o frică în care s-a pus ordine; ceea ce te ajută să te agăți de partea de frică unde pierderile sunt mai mici. — Octavian Paler
  • Nu este un semn autentic de curaj în viață, când, pentru a te pregăti pentru situații care cer curaj, înveți din vreme să te duelezi. — Constantin Brâncuși
  • Curajul se manifestă atât prin ceea ce faci, cât şi prin modul tău de a fi. — Pera Novacovici
  • Cât timp flacăra curajului va arde în inima ta, lucrurile sunt încă posibile. — Pera Novacovici
  • Mulți au avut aptitudini extraordinare, însă, fiindcă n-au avut curaj, ei au trăit ca niște morți și au sfârșit prin a fi îngropați în inactivitatea lor. — Nicolae Iorga
  • Curajosul nu e decât un fanfaron ce strânge în braţe ameninţarea, fugind în întâmpinarea primejdiei. — Emil Cioran
  • Cam toţi au acelaşi defect: vor să trăiască, dar nu au curajul s-o facă. — Emil Cioran

Curaj & Frică un tandem perfect

Curajul adevărat nu este ușurătatea cugetului, care, fără a cerceta primejdia, se aruncă în preajma ei, și, nepregătit, de dânsa se surprinde; nici adevăratul curaj nu este acela când omul se dispersează despre toate, aruncându-se în primejdie orbiș, fără voie. Curajul înțeleptului stă în netemenere, ce derază (decurge – n.n.) din convingerea că chiar cele mai înfricoșate nu sunt neînvinse. Netemerea este o virtute mare, pentru că ea ni se lasă să găsim și mijloacele prin care putem întâmpina primejdiile ce ni amenință. Gh. Asachi

Situate la polul opus curajului și asumării, fricile, temerile și îngrijorările sunt toate parte a ceea ce unii numesc Umbră, acea parte întunecată din sufletul nostru. Iată de ce, a vorbi despre curaj fără a aduce în discuție măcar și în trecere frica ar fi o eroare. Curajul și frica sunt un tandem, o pereche unică! Funcționează, se stimulează, se potențează reciproc, ne oferă oportunități!

  • Frica ne stimulează simţurile şi spiritul; în lipsa ei, nu există acte de curaj şi nici de laşitate. — Emil Cioran
  • Teama de a ne expune spatele vulnerabil ne dă curaj. Uneori vitejia se naşte din frica de a fugi. — Valeriu Butulescu
  • Frica are clipele ei de slăbiciune. Atunci se naşte curajul. — Valeriu Butulescu
  • Pentru un om inteligent curajul este o frică asumată. Pentru un inconştient, este o stare de graţie! Trăim din plin în viaţă ambele stări! — Augustin Jianu
  • Fără curaj, nu poţi avea convingeri, ci doar păreri. — Aurelian Silvestru

Despre Umbră și frici

Așa cum frumos spune Oana Silvia Filip, ziua reîntâlnirii cu Umbra, este înscrisă în străfundurile ființei noastre. Ego-ul o poate privi ca un mare dușman, tu însă poți alege s-o consideri un aliat de mare preț. A-i recunoște prezența și manifestarea este un act de asumare, un pas în procesul propriei noastre evoluții.  

  • Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face. — Constantin Brâncuși
  • Curajul e taina finală. Învinge acela care este dispus să moară. — Nicolae Steinhardt
  • Adevăratul curaj e de a rămâne gol în faţa sfinxului. — Octavian Paler
  • În mizeria cotidiană a condiţiilor umane de astăzi, a răspunde realităţii cu o idee înseamnă curaj. — Lucian Blaga
  • Curajul este mersul prin frica înspre faptul de a fi liber. — Gabriel Liiceanu

Poate că într-adevăr curajul vine cu o anumită doză de singurătate, dar în același curajul este mobilizator. Important însă este să reușești să te pui în acesta stare de a face. 

  • Curajul înseamnă să trăim cu inima deschisă. — Pera Novacovici
  • O furnică nu poate răsturna un munte, dar îl poate muta din loc încet, bucăţică cu bucăţică. — Marin Preda
  • Nu există experiență căreia să nu-i poți supraviețui, dacă ai curajul să înfrunți viața. — Octavian Paler
  • Nu zi niciodată nu se poate, ci începe cu să vedem. — Nicolae Iorga
  • Pe mine nu reuşesc să mă intimideze. Eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile nu mi le schimb. — Iuliu Maniu

Despre prezența friciilor și eșec

Curajul nu reprezintă absența fricii! Este ci mai degrabă judecata că, există ceva mai presus, mai important, mai revelator și mai transformator decât frica. Și, atunci când privești curajul dintr-o astfel de perspectivă, nimic nu este imposibil, oricât de mari și multe ar fi încercările, probele, poticnelile sau ezitările care ți se ivesc în cale. 

  • Încercarea, și atunci când nu reușește, e o școală. — George Coșbuc
  • Nicio victorie nu e dată fără înfrângere şi nicio cădere nu e dată fără speranţă. — Andrei Pleșu
  • Eșecul este locul de unde te ridici pentru a merge mai departe. — Gabriel Liiceanu
  • Cel curajos este cel căruia, fiindu-i frica, merge înainte. — Gabriel Liiceanu
  • Cel căruia îi e indiferent dacă va trăi nu are nevoie de curaj. — Octavian Paler
  • E un lucru destul de cunoscut că timizii sunt uneori mai curajoşi decât curajoşii. Ei au îndrăzneli de care un om normal nu e în stare. După cum nehotărâţii sunt capabili de pasiuni nebuneşti. — Octavian Paler
  • Imbecilii trişti fac pe istericii ca să fie socotiţi curajoşi. — Camil Petrescu
  • Cel curajos este cel căruia, fiindu-i frică, merge înainte. — Gabriel Liiceanu

A manifesta curaj, merită!

Ar fi nearealist să afirmăm că manifestarea curajului în viața de zi cu zi sau asumarea consecințele deciziilor luate sunt lucruri simple. Și, totuși, perseverența în a fi onești cu noi înșine, cu valorile, principiile și, în ultimă instanță, sufletul nostru e un efort care merită. 

  • Ca niște oameni cuminți să nu înarmâm cu curaj despre toate ce se pot întâmpla. — Gh. Asachi
  • Sunt vremuri în care nu poţi înainta decât mergând contra curentului. — Mircea Eliade
  • Nu vă fie teamă. Curajoşii sunt în linia întâi. — Alex Dospian
  • Cei cu adevărat curajoși vorbesc puțin despre curaj. — Octavian Paler
  • Urmele rănilor sunt medaliile vieţii pentru cei curajoşi! — Elena Stan
  • Curajul în viaţă se măsoară în vise împlinite. — Constantin Pavel

Foto: Erik KaritsPexels

LASĂ UN MESAJ

Scrie comentariul tău
Scrie-ți aici numele aici