Mărturisesc că atunci când în redacție s-a născut discuția cu privire la acomodarea la grădiniță a copiilor, nu am anticipat încărcătura emoțională și trăirile pe care aveam să le experiementez pe parcursul acestui dialog cu Mira Loghin, autoarea cărții „Grădinița pentru totdeanuna”. Ne cunoaștem de aproape 20 de ani și am avut prilejul sa urmăresc uneori de foarte aproape călătoria personală și profesională. Este un adevărat privilegiu pe care viața ți-l ofera uneori, reconfirmându-ți tăcut ca nimic nu este întâmplător. În plus, această discuție mi-a adus în prezent amintiri din copilăria timpurie, primele experiențe cu copii și părinții de la grădinița unde am predat limba engleză, dar discuțiile purtate cu prietenii mei care se străduiesc să fie părinți cât mai buni.

Mira Loghin este fără îndoială un antreprenor de succes în domeniul educațional. Cred că sunt puțini părinții care nu cunosc programele de educație timpurie, alternativa la grădiniță și taberele de familie create de centrul de educație alternativă Lumea lui Momo sau spectacolele puse în scenă de echipa Teatrului Momolino. 

* * * *

Dragă Mira, mă bucur nespus că ți-ai găsit timp să povestim astăzi despre o temă extrem de importantă, așa cum este acomodarea la grădiniță a copiilor. Iar, primul lucru pe care aș vrea să-l clarifici pentru cititorii noștri este semnificația acestui moment. 

Drumul către grădiniţă nu este doar un singur eveniment, ci reprezintă o trecere de la un nivel la altul. Reprezintă o noua etapă de viață în care copilul va integra sentimentul de apartenență la un nou grup, poate chiar primul, și care este diferit de cel de apartenență la familie. 

Este o etapă care presupune adaptarea la un alt ritm de viață. Include o diversitate de emoţii, limite şi nevoi, care vin cu adaptarea de la o situaţie veche și cunoscută la una nouă. Copiii păşesc din intimitatea, siguranţa şi căldura căminului într-un spaţiu străin, unde provocările se schimbă de la secundă la secundă. Esențial este să înțelegem că impactul nu-l resimt doar copiii, ci întreaga familie. De aici, decurg complexitatea și importanța acestui moment. 

Citindu-ți cartea am găsit un pasaj în care spuneai că grădinița cnu este un loc unde să ne lăsăm copilul pentru a ne concentra pe treburile noastre de oameni mari”. Așadar, în câteva cuvinte, Mira, ce reprezintă grădinița în viața unui copil? 

Grădiniţa este locul în care copilul descoperă că nu este singur în această viaţă. Că este unic, dar toţi sunt unici în jurul său, iar fiecăruia i se cuvine respect pentru această unicitate. Aici își descoperă valoarea, unde deschid poarta către ei înşişi şi învaţă să aprecieze ceea ce sunt. Tot aici îşi descoperă neputinţele, după ce încearcă să treacă de bariere şi limite impuse sau autoimpuse. Aici învaţă să se măsoare prin ochii celorlalţi, să-și dea valoare prin ochii altor copii.

Atunci când mediul este unul sănătos creat pentru nevoile copilului şi mai ales pentru nevoia lui de siguranţă, grădiniţa îl sprijină în dezvoltarea cognitivă, îl învaţă să gândească, să acţioneze independent şi să găsească un sens în ceea ce învaţă. Acolo unde copilul simte că poate să fie vulnerabil, de exemplu, să ţipe sau să plângă, unde poate să fie supărat sau bucuros şi zâmbitor şi nimeni nu îl va judeca sau sancţiona pentru ceea ce simte, are toate şansele să construiască o relaţie de încredere atât cu echipa educaţională, cât şi cu părinţii, şi să simtă că aparţine acelui loc.

Care sunt semnalele pe care copilul le transmite, atunci când acomodarea la grădiniță este dificilă? Care sunt manifestările pe care părinții are trebui să le urmărească?  

Presiunea pe care o simte fiecare părinte odată cu acomodarea copilului la grădiniță este uneori mare. Motivele pot fi diverse, de la reîntoarcerea grabnică la serviciu a unuia dintre părinți până la tensiunea care se naște din nevoia de timp și odihnă pentru o mamă copleșită de perioada postmaternala. Cum parentingul social are tendinţa de ai înfăţişa pe părinţi fie buni, fie răi, conduc trările părinților către  un câmp minat de ruşine sau vină. Atunci când o acţiune a ta nu funcţionează, eşti tentat să te duci fie către grădiniță, fie către tine și nu mai ai cum să vezi după ce tânjește copilul tău. Când frica este mai puternică decât conectarea cu nevoile reale ale copilului, atunci modelul lor de parenting este unul fie de protecţie extremă: Cât timp eşti lângă mama, eu voi avea grijă de tine ca nimeni să nu te supere, să nu te afecteze, să nu te întristeze fie de ignorare. Iată de ce, fără să aibă această intenție mulți părinți nu reușesc să se conecteze cu primele semnale pe care copilul le transmite. 

De exemplu, plânsul unui copil atunci când este lăsat la gradiniță sau refuzul de a pleca spre grădiniță. Ulterior apar somatizările fizice (îmbolnăviri) sau cele emoționale (izolări, frici, agresiuni). Toate aceste semnale vorbesc despre disconfortul pe care aceste schimbări le aduce în viața copilului.

Unii părinți au tendința să spună, „Lasă, că se va obișnui”, ceea ce este adevărat, dar cu ce preț? Provocarea unui părinte este cum să-ți ajute copilul; cum să-l sprijine, astfel încât acomodarea să-i aducă siguranță, acceptare, blândețe și înțelegere. În concluzie, ca părinte, trebuie observ ce se întamplă cu copilul meu și mă orientez către ce are el nevoie în acel moment. Iar, cea mai importantă nevoie este recunoașterea emoțiilor lui, a stării pe care o are și a nevoilor care stau în spatele acestora.

Atunci când plânge copilul caută să fie auzit că îi este greu, să fie conținut, acceptat. Iar acest lucru nu înseamnă oprirea procesului, ci explorarea de alte strategii care să împlinească atât nevoile copilului, cât și cele ale părintelui. Când trecem de plâns, în ideea că am ignorat mesajul din spate, schimbările pe care le putem vedea este anxietatea de a mai merge în locuri noi, izolarea atât în mediul de acasă cât și in cel social, refuzul de a se juca cu alti copii sau a râmâne cu un alt adult din familie.

Refuzul de a mai merge a doua zi sau după câteva zile este un alt semnal că procesul este dificil pentru el, iar motivele sunt diverse. Fie că este urât, fie că nu se joacă nimeni cu el. Uneori poate chiar să nu existe un motiv anume. Își dorește să fie auzit și poate chiar să controleze, să poată alege. Schimbarea este un proces dificil inclusiv pentru copii! Diferența dintre ei și noi este că noi avem mai multe resurse interioare sau exterioare care ne sprijină să găsim soluții. Ei ne au doar pe noi, cea mai importantă și hrănitoare resursă.

Există diferențe în ceea de privește acomodarea la grădiniță a copiilor care poate au mers la creșa sau care au deja obișnuită de a interacționa cu grupuri mai numeroase și cei care abia acum merg prima dată?

Nu toţi copiii sunt pregătiţi în acelaşi fel pentru grădiniţă. Copiii care vin din familii numeroase, copiii care au acces încă de la naştere la medii sociale diverse, copiii care au urmat programe de integrare socială ar putea să facă faţă mult mai uşor procesului de separare. Însă nici aceste lucruri nu sunt o garanţie că în trei zile copilul se va desprinde bucuros din mâna părintelui său şi va alerga către grupul de copii condus de un adult necunoscut. De aceea e important să privim fiecare copil ca fiind unic şi cu nevoi specifice. 

Primele trei luni la grădiniță sunt despre curaj şi încredere, despre felul în care copilul îşi găseşte locul în grupa de copii. Dacă transferul de la autoritatea părinte la autoritatea educatoare se face făcut cu iubire şi încredere, copilul priveşte cu deschidere către educator. Integrarea lui, mai rapidă sau mai lentă, diferă în funcţie de accesul pe care la avut copilul la un grup constant, înainte să vină la grădiniţă. 

Mira, cred că ar fi ajutor dacă ne-ai explica care sunt din perspectiva ta cauzele acestor dificultăți de acomodare la gradiniță? 

Fiecare dintre noi a simţit, cel puţin la un moment dat, cât de dificil ne este să facem faţă schimbărilor, cât de mult efort depunem să integrăm în vieţile noastre toate lucrurile noi care vin la pachet cu schimbarea. De cele mai multe ori, efortul de adaptare ne aduce mult stres şi ne lasă cu prea puţin  timp pentru noi, ne revoltă, închizându-ne porţile de conectare cu noi înşine. Același lucru îl trăiește și copilul, când este pus în situația sa facă trecerea de la mediul sigur, predictibil, conținător și familiar de acasă, la un mediu social, complet necunoscut. 

Pericolul în acest caz sunt fricile care se pot naște sau întări și pe care copilul le poate experimenta. După cum bine stiți, temelia fricilor si anxietăților noastre ca adulți se pun, conștient sau nu, în copilărie. Mă refer mai ales la frica de pierdere sau separare, care este cea mare pe care un copil o resimte deoarece sentimentul de siguranța, alături de iubirea necondiționată a ambilor părinți. Acestea sunt cele două nevoi fundamentale, ale unui copil.

O altă dintre cauză poate fi vârsta. Copilul sub 3 ani nu are încă independenţa emoţională, pe care o presupune desprinderea naturală de adultul care se ocupă de creşterea lui. Am observat că la vârste cuprinse între opt luni şi trei ani, copiii reacţionează când părinţii pleacă de lângă ei, de regulă plâng şi protestează. În termeni evoluţionişti, reacţia lor are sens. Ei vor să fie lângă părinţi pentru a evita pericolul. 

Lipsa unei acomodări blânde este iar o cauză importantă pentru că are legatură cu transferul de încrederere pe care părintele are timp și spatiu să-l facă către adultul care va avea în grija copilul, respectiv educatorul. Iar acest lucru cere timp, planificare și observarea copilului.

Disponibilitatea limitată pe care un părinte o are, de exemplu, dacă acomodarea începe cu una‑două săptămâni înainte ca părintele să înceapă serviciul, creează o presiune, o stare de disconfort în interiorul părintelui. Această stare copilul o resimte şi o preia, iar de aici şi explicaţia comportamentului lui de împotrivire. 

Pauzele lungi, sacadarea ritmului, când copilul vine o zi da, o zi nu, lipsa de constanţă a părintelui care a început procesul de acomodare, toate contribuie la crearea unui mediu nefavorabil acomodării la grădiniță a copilului. Mai mult, dacă părinţii încep să facă cu rândul, copilul îşi pierde reperul de stabilitate, iar comportamentul său se schimbă în funcţie de persoana care îl însoţeşte zilnic. Și, nu în ultimul rând poate fi și mediul pe care-l ofera grădinița.

Ca să avem o concluzie pentru această primă parte a dialogului nostru, Mirela, care ar fi aspectele principale pe care un părinte ar trebui să le considere cu privire acomodarea copilului la grădiniță? 

Draga mea, am să-ți răspund la această întrebare cu mai multe întrebări! Este o serie de întrebări la care cred că un părinte ar trebui să-și răspundă, iar acestea ar fi:

• Cum plecăm la drum în aceasta noua etapă? 
• Cum mă pregătesc eu ca părinte? 
• De unde îmi iau informațiile? 
• Am claritate asupra a ce-mi doresc ca copilul meu să trăiască?  
• Care sunt nevoile de baza ale copilului? 
• Ne-am pus cu toții de acord în familie cum vom face?  
• Pe cine ne bazăm când copilul regresează sau se îmbolnăvește? 
• Cine se va ocupa de perioada de acomodare? 

Planificarea respectiv predictibilitatea atât cât se poate, te face mult mai încrezător în forțele tale pe durata acomodării la grădiniță a copilului.

* * MÂINE PARTEA A DOUA A INTERVIULUI * *

👁 Parteneriatul dintre părinți și educatori 👉

În cea de-a doua parte a interviului cu Mira Loghin, vom aborda și alte aspecte care au o profundă legătură cu procesul de acomodare la grădiniță al copiilor. Vom vorbi despre parteneriatul dintre părinți și educatori, despre durerile mai vechi sau noi ale părinților și cum îți pun ele amprenta asupra copiilor; despre cum poți comunica măsurile de precauție și igienă necesare perioadei în care trăim, fără însă a le sădi copiilor sămânța fricii; nu în ultimul rând, vom primi un răspuns la întrebarea cu care mulți părinți se confruntă acum: „să-mi duc sau nu copilul la grădiniță?” 

Foto: Polesie Toys from Pexels. Arhiva personală Mira Loghin.