„De ce să-i placă la școala copilului meu?” … Cred că este una dintre cele mai comune întrebări la care părinții caută un răspuns, iar astăzi vă invit să explorăm împreună această temă. De foarte multe ori, în cadrul unei consultații părinții se plâng de faptul că micuțul sau micuța lor întâmpină greutăți la școală. Se plâng de volumul de exerciții pe care trebuie să le facă acasă ca temă sau faptul că puiuțul nu a agreeză deloc pe doamna educatoare sau învățătoare.

Ca părinte știu exact ce simt toți acești părinți, înțeleg dilemele prin care trece o mamă, dar am văzut, deasemenea, și frustrările cu care se confruntă tatăl legate de sistemul educațional din ziua de azi. Ca psiholog și terapeut însă, nu am cum să nu constat că de multe ori, chiar atitudinea noastră față de școala și propriile noastre reacții lasă de dorit. Iată de ce, acest prim articol este o scurtă introducere despre relația dintre atitudinea părinților și modul în care copiii percep școala și procesul de învățare.  

În primul rând, noi oamenii ne naștem cu dorința de a evolua, deci de a învață. Avem o curiozitate „nativă” care trebuie satisfăcută. Doar că lucrurile nu sunt atât de simple precum sună. Aici intervine datoria noastră de părinți. Noi suntem cei care trebuie să-i ajutăm pe micuții exploratori să înțeleagă și să-și însușească cuvinte, noțiuni, concepte, semnificații ale lucrurilor și fenomenelor etc.

Părinții – modele și profesori pentru copii

Albert Einstein spunea că:

„Învățământul ar trebui astfel conceput, încât ceea ce oferă să fie perceput ca un dar neprețuit, nu ca o datorie apăsătoare.”

Știu, sistemul de educație din România nu este perfect! De multe ori pe bună dreptate avem rețineri față de ce se și cum se predă la școală. Este evident că educația în România mai are un drum lung de parcurs până să împlinească un așa deziderat. Dar, lucrul cel mai la îndemână, pe care-l putem face noi ca parinți pentru a ne ajuta copiii să iubească școala, este să lucrăm la schimbare propriei noastre atitudini, la maniera în care copilul nostru percepe educația, școlarizarea.

Educația începe acasă …

Dincolo de toate semnele de întrebare personale legate de școală, ca părinți nu ne putem permite să uităm un lucru. Noi suntem cei care avem datoria să-i ajutăm pe copii să descifreze viața, iar acest proces începe acasă. Continuă mai apoi la grădiniță, școala, liceu, iar mai târziu la facultate. Trebuie să facem tot ceea ce se poate, în condițiile date, pentru dezvoltarea micuților noștri. Ca să fie foarte clar, propria noastră atitudine față de școală și reacțiile noastre influențează evoluția lor în nenumărate feluri. Suntem, fie că vrem sau nu, modelele lor! Dar, putem fi profesorii lor! Suntem cei care avem datoria să insuflăm dragostea pentru cărți, pentru descoperirea unor lucruri noi, dar, nu uitați, că suntem cei mai în măsură să adaptăm procesul de învățare la nevoile și preferințele copilului, astfel încât momentele petrecute împreună pentru a învață să nu fie o povară, ci mai degrabă momentul mult așteptat pentru a-și petrece timpul cu părinții. Dacă noi petrecem timp cu copii, devenim „profesorii” lor, aceștia vor asocia procesul de învățare cu ceva amuzant, ceva ce fac împreună cu mami și tati, deci ceva încântător.

Reacțiile noastre atunci când copilul ne arată ce a învățat sa facă, influențează implicarea lui în procesul de învățare și descoperire. Dacă noi suntem entuziasmați, ne manifestăm bucuria, copilul va dori să aibă de mai multe reacții de acest gen din partea noastră. El va repeta acțiunile care ne-au făcut să fim atât de încântați. Astfel, se va produce deopotrivă procesul de învățare, de consolidare al informațiilor, dar și cel de antrenament la efort.

Exercițiu de imaginație

Haideți să facem un exercițiu de imaginație! Puiul nostru începe să facă lucruri, să descopere, să meargă la grădi sau la școală. Încercați să vă puneți în locul lui. Acela este „serviciul” lor. Renumerația constă în bucuria de pe chipul nostru, laudele primite, încurajari etc. Dacă această învățare se produce într-un mediu ostil, iar copilul nu experimetează sentimentul de sprijin și încurajare, nu are parte de laude, nu vede bucurie pe chipul părinților sau educatorilor, mersul la școală devine o problemă.

Este ca și cum voi ați merge la serviciu și v-ați ciocni de frustrările șefului, indiferența acestuia atunci când faceți treaba bună sau suportați toate acestea pentru un salariu nesatisfăcător. Atunci vă intreb, ați mai merge la serviciu cu plăcere? V-ați mai da silința să vă afirmați? Să faceți lucrurile bine? Sau alegeți să îmbrățișați abordare ziua trece, leafa vine”. Noi nu ne putem permite să nu facem lucrurile bine din cauza renumeraței financiare și a responsabilităților de adult. Dar, un copil ar putea … până la urmă, treaba lor, serviciul lor, este să fie prezenți la școală. Dar, dacă frustrările adunate de un copil în legătură cu procesul educațional, cu temele sau cu notele sunt majore atunci orice responsabilitate legată de școală va deveni un calvar și automat i se va părea că are mult mai mult de scris, învățat, de depus efort decât în realitate.

Întrebări pentru părinți

Foarte mulți părinți spun că din cauza educatoarei, învățătoarei, copilului nu-i place la școala sau la grădiniță. Este foarte adevărat, că e important ca puiul nostru să o placă pe doamna, dar în calitatea de părinți, noi avem datoria de a le cultiva dragostea pentru „a ști”, a descoperi, pentru cărți, pentru lectură. Noi nu suntem doar părinți! Noi suntem și cei care trebuie să verificăm, dacă puiul a înțeles ce a făcut la școală. Suntem cei care facem prima evaluare în fiecare zi, atunci când facem temele împreună. Suntem prietenul cel mai bun căruia i se povestește cum a mers la școală. În loc să întrebăm „ce ai făcut azi la mate?” ar trebui să vedem cum i-a fost ziua. Ar trebui să ne punem noi întrebarea, dacă nu cumva am fi putut face ceva ca ziua să-i fie mai plăcută sau cum altfel ar fi gestionat el ziua sau vreo situație aparte.

Multe teme și efort peste măsură

Este foarte adevărat că volumul acestora este sufocant. Micuții exploratori se plâng că au mult de lucru mai ales atunci când sunt obosiți. Nu putem să nu le facem și atunci trebuie să învățăm, cum să le împărțim, astfel încât puiuțul să nu obosească foarte repede. Și, să nu uitam ca la finalul zilei să-i recompensăm cumva tot efortul de care a dat dovada puiul nostru.

Sunt multe! Copilul are de scris cam la toate și nu înțelege de ce. Lui nu-i place matematica, ci doar sportul și muzica, de exemplu. Acolo nu are teme … Dar, haideți să-i explicăm că matematica poate fi de mare ajutor și la muzica, desen sau sport. Cu alte cuvinte, spune-i și arată-i că noțiunile de matematică, îl pot ajuta să împartă planșa de desen sau să încadreze armonios și proporțional elementele. Să nu uităm că le putem dezvălui un mare secret! Cifrele, ritmul, matematica și repirația merg mână-n mână pentru îi pot ajuta să-și dozeze efortul când aleragă sau să aleagă tonalitatea potrivită pentru a cânta o melodie. Încercați să folosiți pasiunile lor în procesul de învățare.

Munca de a fi părinte

Poate fi grea, dar poate fi și plăcută, iar pentru copii reacția părinților în primul rand este cea care influențează percepția asupra întregului proces.

Ca părinți, deși preocupați și cu multe alte responsabilitați de gestionat, să nu uitați de importanța timpului pe care îl petreceți cu copiii   dar mai ales de calitatea acestuia. Micuții exploratori au nevoie să-i hrăniți permanent nu doar cu alimente sănătoase, ci, mai ales au nevoie să fie hrăniți spiritual, emoțional și educațional. Educația este un proces continuu care începe acasă cu noi, părinții, iar aceasta sarcină o avem muuult timp. Să nu uităm că un copil nu trebuie să devină doar inteligent, ci și capabil să gestioneze trăirile, să se adapteze. Există multe forme de inteligență, dar fără cea emoțională, care se dezvoltă în primii ani de viață, începând cu ajutorul nostru, toate celelalte tipuri nu pot conlucra armonios.

Răsplata …

Nu o să insinuez că munca de părinte nu este o muncă grea! Poate că e cea mai solicitantă dintre toate muncile, dar roadele vor fi culese mai târziu. Făcută atât cât putem de bine în fiecare moment, putem avea încrederea că micuțul sau micuța noastră va deveni un adult inteligent, independent, capabil să analizeze faptele și să ia cea mai bună decizie pentru soluționarea oricăror probleme cu care s-ar putea confrunta mai târziu în viață. Și, știm cu toții că vor fi destule provocări!

LASĂ UN MESAJ

Scrie comentariul tău
Scrie-ți aici numele aici