Părinții perfecți sau doar părinți mai buni?

Ne dorim să creștem copii fericiți! Ne dorim să nu repetăm greșelile celor care ne-au dat viață! În străfundurile ființei noastre știm că ei au făcut tot ce știau mai bine. Știm bine contextul, nu-i judecăm, dar ne dorim să fim cei mai buni părinți pentru copiii noștri. Ne dorim să fim părinți perfecți!

Părinți perfecți sau doar părinți mai buni?

Realitatea tristă este că presiunea socială pe care o simte astăzi orice părinte este imensă. Uneori nu realizăm nici cât de mare este și nici ce forme poate lua. Altfel spus, trăim sub presiunea falsei iluzii că trebuie să fim părinți perfecți! Nu cred că perfecțiunea este pământească. Cred însă că ne putem strădui să fim părinți mai buni cu fiecare experiență prin care trecem. Iar, pentru a ne putea împlini acest deziderat, e nevoie să învățăm cum să gestionăm propriile noastre greșeli părintești, acele greșeli pe care le facem în calitate de părinți.  

Presiunea socială pe care o simte fiecare părinte odată cu primele interacțiuni, începând cu mediul famial – părinți, socri, apoi prieteni, medici sau cine știe ce altfel de infleunceri din anturajul său sau chiar din mediul online, foarte prezenți în viețile voastre. Și presiunea continuă cu prima ieșire în parc și (ne)purtatul căciuliței, cu alăptatul la cerere, etc. Urmează momentul diversificării și se duce abrupt spre interacțiunile de la groapa de nisip.

Apoi, vă duceți la un loc de joacă și copilul aruncă cu bile în alți copii. Varsă pe fața de masă de 2 ori paharul cu suc, în timp ce sunteți în vizită la o prietenă. Un tantrum la ieșirea din supermarket și toată lumea se uită la voi. Smulge din mâinile tuturor copiilor jucăriile. Vorbește cu pipi-caca-pârț la nici 3 luni după ce a început grădinița. Vă las pe voi cititori-părinți, să completați lista de exemple, de momente “catastrofale”.

Cel care știe mai bine …

Și, unde sunteți voi, părinții perfecți, în toată această poveste? Ei bine, reacțiile voastre la aceste acțiuni și presiuni exterioare pot fi foarte diferite. Dar, oricare ar fi ele, de ce cele mai mule ori au legătură cu disponibilitatea voastră interioară de a conține starea copilului.

Întotdeauna se găsește cineva care știe cum să-ți crești mai bine copilul. De cele mai multe ori stă pe margine și observă critic. Alteori intervine cu un sfat pe care nu îl ceri. El știe cel mai bine ce ai fi putut face și nu ai făcut. Este o părere pe care o simțiți ca o săgeată ce vă clatină încrederea de părinte. Vă întoarceți acasă rușinați, furioși că cineva nu a văzut efortul din spate, intențiile și nevoile voastre.

“Când mă uit la ceea ce am făcut, îmi dau seama că m-am comportat îngrozitor. Nu sunt în stare să fiu părintele bun pentru copilul meu. Nu știu ce cred și ceilalti părințicare m-au văzut. Dar posibil, mă vor ocoli. Cu siguranță citesc degeaba cărțile acelea de parenting, nu se lipește nimic de mine. Nu pot să țin în frâu nervii care mă apucă, când văd că nu mă descurc deloc cu copilul acesta.”

Ajungi să te învinovățești că nu ești în stare să dai tot ce e mai bun copilului tău. Ajungi să te judeci, poate chiar mai aspru decât o fac ceilalți. Te blamezi pentru fiecare greșeală pe care o faci în relația cu copilul. Uneori izbucnești isteric în plâns și poate chiar îți verși ce ai pe suflet, ce ții în tine, exact pe cei care îi iubești cel mai mult. Altfel spus, consideri că nu ești în stare, că nu ești unpărinte bun, că nu ești părinte perfecț!

Greșelile părinților, oportunități de creștere personală

Atunci când o acțiune de-a ta nu funcționează ești tentat să spui: “Am facut o greșeală, ar fi trebuit să nu țip la el”, iar spirala te duce în jos spre auto-critică, îndoiala, vină, rușine, autopedepsire. Este modelul educației pe care am primit-o. Este cultura în care am crescut. Mai exact, atunci când greșești nu ești bun pentru ceilalți, nu ești acceptat, inclus. Iată câteva exemple de greșeli pe care le putem face: 

• Ai țipat la copilul tău atunci când a refuzat să-și strângă jucăriile înainte de culcare.
• Când l-ai chemat la masă după multe insistențe, copilul tău a refuzat să se oprească din jocul de pe tabletă. Ai fost nevoită să-i interzici ca o săptâmână să nu se atingă de ea.
• Ai ajuns să-l iei de la grădiniță, dar a fugit de lângă tine pe stradă. Când ai ajuns lângă el, ai țipat și l-ai scuturat de mână. 

Vă regăsiți și voi aici? 

În fapt, greșelile sunt o strategie de împlinire a unei nevoi care nu a funcționat în direcția pe care tu ți-ai dorit-o. Sunt intenții, cărora le-a lipsit atenția. Ce înseamnă acest lucru? Că atenția ta, gândul tău era pe o nevoie neadusă în spațiul conștiinței tale. Ai întârziat să-ți iei copilul de la grădiniță, nu pentru că ai avut mult de lucru, ci pentru că aveai o nevoie de competență în relație cu activitatea ta profesională. Așadar, ai ales să rămâi 30 minute în plus să termini proiectul în care erai angajată; că era important pentru tine ca alții să vadă implicarea și contribuția ta. 

Alternativa – empatia față de propria persoană

Ce mi-aș dori să rețineți este că există și o altă opțiune la blamare, vinovăție și judecată! Aceasta este empatia față de propria noastră persoană. Cu alte cuvinte, empatia de sine înseamnă să manifestăm înțelegere față de experiențele prin care trecem. Aceasta necesită atenție totală și prezență atât a spațiului tău interior – eliminarea judecăților, evaluărilor, opiniilor, comparațiilor, fricilor. Atunci când îți este frică să faci greșeli părintești, pierzi oportunitatea de a descoperi lucruri noi. Nu te mai simți liber să explorezi, să experimentezi, să te joci.

Să fim părinți perfecți nu este cel mai important lucru. Așa cum spuneam, greșelile sunt inerente și pot fi o binefacere pentru relația părinte-copil. Sunt însă două aspecte de care trebuie să ținem cont. Prima, despre care am și vorbit, este atitudinea noastră față de noi înșine, în speță față de “greșeală”.

Al doilea aspect esențial este dat de măsura în care ca părinți ne străduim să ne conectăm în mod autentic cu copilul nostru încercând să vedem care-i sunt nevoile.

Sfaturi practice pentru părinți imperfecți

Mă veți întreba … și, concret, la obiect, ce este de făcut?! Cum facem față momentelor de de trăiri dureroase – supărare, tristețe, îngrijorare, furie etc.

1. Trage aer în piept și așează-te. Respiră ușor și încearcă să îți urmărești inspirația și expirația. Apoi încearcă să te concentrezi pe interior, să îți auzi/ simți corpul și trăirile. Simți undeva un discomfort fizic? O apăsare? O durere? Din acest loc observă conștient ce se petrece în interiorul tău, dacă ce auzi este gândire, dacă este judecată, dacă îți ordoni ceva? Gândurile te vor deschide către sentimente, iar sentimentele te vor conduce către energia nevoilor tale. Poate vei descoperi că ai așa multă nevoie de odihnă, de spațiu doar pentru tine, de relaxare, de înțelegere, de apropiere etc.
2. Acceptă cu totul aceasta experiență fără să încerci să o schimbi or să muți focusul în altă parte. Îți oferi iubirea și grija pe care le cauți să le primești de la ceilalți, așa îți oferi înțelere că nu ai fi putut proceda diferit atâta timp cât exista golul din tine, generat de lipsa nevoilor împlinite.
3. Ascultă-te, îmbrățișează-te, străduiește-te să iubești și această parte a ta. Ești tot tu. Și nu ești doar asta.

Câteva exemple …

Am să apelez acum la câteva exemple grăitoare care sper să te ajute să înțelegi ce se ascunde în spatele trăirilor tale generate de interacțiunea cu copilul tău.

• Când ridici vocea la copilul tău. Te simți trist(ă) și dezamăgit(ă) pentru că ai ai reacționat așa. În acest caz nu ai creat o conexiune cu el, așa cum ți-ai fi dorit. Altfel spus, nu ți-ai împlinit nevoia de respect.
• Când constați că-ți este dificil să ramân concentrat(ă) atât pe muncă cât și pe familie.  Aici își face simțiță prezența îngrijorarea, teama, preocuparea. Nu uita că pentru a putea să le gestionezi bine pe toate, ai nevoie să fii sănătos. Așa vei fi prezent în toate lucrurile care contează pentru tine, vei putea să prioritizezi și să gestionezi totul mai ușor. 
• Când îi interzici copilului să mai ia trotineta la grădiniță. Cel mai probabil, în acest caz,  te simți vinovat(ă) și dezamagit(ă) de tine. În realitate, ar trebuie să înțelegi că nu i-ai oferit înțelegere față de nevoia lui de mișcare.
• Când observi cât de greu este pentru tine să răspunzi cerințelor lui. Presiune sau neputința pe care o simți îți spune că ai nevoie de multă odihnă, relaxare și ușurință în a gestiona rutină zilnică. 

Și simt nevoia să fac aici trimitere la articolul Copilul meu, semnat de terapeuta Oana Silvia Filip. Este despre rolul nostru de părinți și rolulul de profesor pe care-l joacă pentru noi proprii noștri copii. Am să redau un scurt pasaj care cred că vă va trezi interesul. Copiii noștri „reușesc să ne oglindească cel mai plenar. Dacă înțelegem asta, atunci când propriul copil ne va scoate din sărite vom strânge din dinți și vom căuta acel ceva ce ne enervează cel mai tare în noi.”

O scurtă concluzie …