Toți am fost speriați de rapiditatea răspândirii noului coronavirus, atât de speriați încât am ignorat sau mai bine spus, am lăsat pentru mai târziu, chiar și obiceiuri sănătoase, precum cel de a merge la stomatolog măcar o dată pe an. Cu timpul cred că am mai înțeles cum stau lucrurile și încercăm să reluăm aceste obiceiuri. Eu m-am reîntâlnit cu dr. Daniel Rusu acum câteva zile la clinica sa de stomatologie din aproprierea Arcului de Triumf. În cabinetul proaspăt renovat și reutilat mă aștepta gata de treabă. Așa e el, gata mereu de treabă, de a găsi rezolvări optime și adaptate nevoilor pacienților săi. De data aceasta l-am rugat să fie gata pentru un dialog prietenesc despre rolurile sale de medic stomatolog, antreprenor și tată.
Frica de stomatolog sau de pandemie?!
Liviu Cristea: Salut, Dan! Să știi că am venit cu o oarecare teamă la cabinet, deși am mai fost aici de multe ori. Tot îmi este teamă și cred că nu sunt singurul care îți spune asta.
Dr. Daniel Rusu: Teama e normală și, da, mi-au spus și alți pacienți despre acest lucru. A intervenit frica de a veni în afara unei urgențe, ceea ce e de înțeles. Totuși, noi aplicăm multe măsuri de protecție de ani de zile. Pandemia a subliniat o serie de măsuri suplimentare în lupta cu acest virus. Ca să vă mai ajut puțin să treceți peste teamă, vă amintesc că și înainte de pandemie, cabinetele erau unele dintre cele mai sterilizate locuri. Bănuiesc că lumea deja știe de sterilizarea prin raze ultraviolete, sterilizarea la autoclav a instrumentarului și dezinfectarea constantă și repetitivă prin substanțe pulverizate alcoolice. Provocarea cea mai mare este organizarea unui circuit eficient de lucru în cabinet pentru prevenirea contaminării cu orice virus.
O dantură sănătoasă …
Cum s-au schimbat obiceiurile oamenilor odată cu pandemie vis-a-vis de îngrijirea danturii și a mersului la cabinet?
Pe lângă aspectul privitor la frica de a merge la un cabinet stomatologic sau la orice alt cabinet medical există și o altă realitate. Sunt pacienți ai căror venituri s-au micșorat ca urmare a crizei economice. În consecință, oamenii se rezumă la strictul necesar. Din punct de vedere medical, nu e întotdeauna soluția cea mai bună. Aici aș menționa că a nu veni la detartraj, înseamnă să lași ușa deschisă pentru apariția parodontozei, în lipsa unei igiene adecvate.
Dan, tu ne-ai dat toate motivele pentru a putea să ne învingem frica de a merge la un control stomatologic în această perioadă. Totuși, dacă nu reușim să o facem, ce sfaturi ne poți da pentru a avea mai bine grijă de dantura noastră?
Sunt câteva lucruri esențiale pe care oricine le poate face: igiena prin periajul dentar, măcar de 2 ori pe zi; folosirea apei de gură, a aței dentare și a dușului bucal, pentru cei mai conștiincioși. Totuși, aș recomanda să nu ezităm să mergem la controale de frica virusului. Cabinetele stomatologice sunt unități sanitare mult mai bine igienizate comparativ cu alte zone publice pe care le frecventăm. Sper să nu mai fie nevoie să stăm mult în izolare sau carantină și să revenim cât mai repede la normal.
Viața de medic stomatolog și antreprenor
Liviu Cristea: Fiindcă tot am vorbit despre schimbările comportamentale ale oamenilor ca urmare a pandemiei, spune-mi cum ai resimțit tu această perioadă? Mă gândesc aici la faptul că ești tată a doi copii, medic stomatolog, dar și antreprenor.
Dr. Daniel Rusu: Ușor nu a fost și nici nu este, dar asta cred că este valabil în multe domenii. Copiii au trecut și ei prin schimbări și noi ca familie ne-am descoperit altfel și ne-am adaptat.
Despre viața de antreprenor ce să îți zic?! Nu e ușoară niciodată, dar e și frumoasă pentru cei ce o trăiesc. Profesia de medic stomatolog se mulează perfect alăturări de termenul antreprenor, mai ales că eu am o clinică mică. Așadar, sunt pus în situația să rezolv și să i-au decizii pe care din rolul de simplu angajat nu ai cum să le experimentezi. Acest rol de stomatolog antreprenor mă scoate permanent din zona de confort. Trebuie să evoluezi mereu, altfel riști să pierzi în orice moment ceea ce ai reușit să înfăptuiești.
Provocările sunt atât medicale, personale, cât și generate de piața concurențială. Pe de o parte vreau să îmbunătățesc constant tot ceea ce am învățat pe băncile facultății, pentru a-mi ajuta cât mai bine pacienții. Aceasta înseamnă investiții constante în pregătirea profesională, echipamente și dotări ale cabinetului. Pe de altă parte, piața concurențială te pune în fața unor alte provocări. La mine s-au manifestat printr-o serie de întrebări care nu au întotdeauna răspunsuri simple. Cum să ne protejăm pe noi și pe pacienți de contaminare cu orice germen în unitatea de tratament? Ce raport calitate/preț pot oferi în contextul scumpirilor generalizate pe fodul crizei globale traversate? Cum fac să împac nevoile pacientului, investițiile necesare, dar și viața mea de familie?
Despre rolul de tată și viața de familie
„Nu aș putea să fiu medic doar ca într-un rol oarecare.”
Te-au întrebat vreodată copiii de ce ai ales să fii medic? Le-ai spus vreodată povestea ta?
Dr. Daniel Rusu: M-au întrebat așa cum fiecare copil curios își întreabă părintele despre orice. Nu cred că înțeleg ei tot ce le spun eu acum, dar știu că vor crește și vor întelege. Eu am ales dintotdeauna medicina, de mic, nu știu să-ți spun de ce. Stomatologia a apărut în timpul facultății ca o revelație a ce pot să fac cel mai bine în domeniul medical. De atunci au trecut 20 de ani, frumoși și plini de provocări profesionale. Vezi tu, eu văd meseria asta ca pe o vocație, nu doar o pasiune. Nu aș putea să fiu medic doar ca într-un rol oarecare, de conjunctură. La finalul facultății depunem jurământul lui Hipocrate și asta pe mine mă face foarte responsabil. Pasiunea este și ea un ingredient necesar care apare, așa ca în povești și care uneori răsplătește eforturile, alteori oferă alinare în momente grele.
Visul tău și visul lor …
Pentru că ai pomenit despre copii, ai vrea ca business-ul tău să fie preluat și dezvoltat de unul dintre cei doi urmași ai tăi?
Dr. Daniel Rusu: Desigur, care părinte chiar și fără să spună nu-și dorește asta?! Fiecare copil are destinul lui și noi ca părinți trebuie să-i susținem exact pe domeniul în care vor fi cel mai în largul lor. Nu le spun povești cu dințișori. Nu încerc să îi îndrept spre această meserie, dacă nu o simt și ei. Dar uneori îi surprind că se uită cu drag prin fereastra demisolului la mine, neștiind ce fac exact, dar părând absorbiți de ceea ce văd.
Mă bucur într-un fel că în cazul cabinetului meu, medicina și antreprenoriatul se țin de mână. Nu știu ce vor dori ei să facă, dar pot alege! Fie îl pot duce mai departe ca medici, fie pot alege să dezvolte alte direcții ale bussiness-ului.
Echilibru, armonie și recunoștință
Știu din experiența mea că tu, ca și alți medici asumați, ești la dispoziția pacienților la orice oră. Cum reușești să împaci viața de familie cu disponibilitatea pe care un medic stomatolog trebuie să o aibă vis-a-vis de urgențe?
Dr. Daniel Rusu: Nu există o rețetă în acest sens. A fi medic prin definiție este sinonim cu a fi diponibil. Depinde de fiecare cum reușește să gestioneze situația. Un program cât mai extins, pe care să-l poți susține logistic, e o necesitate. La acest program se mai adaugă și disponibilitatea înafara orelor obișnuite de program, care însă, în lipsa unor asigurări medicale private, e greu de pus în practică. E necesară o organizare și planificare foarte atentă, dar realist vorbind cere și sacrificii de timp personal și multă bunăvoință. Soția și cei doi copii ai mei au aflat deja asta, pentru că așa mă știu de la început. Sunt însă conștient ce efort din partea lor necesită această adaptare. Trebuie să le mulțumesc pentru susținere și înțelegere.
Tentația străinătății
„Viața ne oferă mereu surprize, nu e o poză de moment, ci mai degrabă un serial palpitant.”
Dan, noi nu ratăm ocazia să-i întrebăm pe toți cei cu care stăm de vorbă despre „tentația străinătății”. Ai spus că ai trecut prin momente dificile și știm cu toții că mulți colegi de breaslă în astfel de situații au ales să-și continue drumul pe meleaguri străine. Au mizat probabil pe faptul că acolo sistemul medical, legislația, întreg contextul îi poate ajuta mai mult. Tu te-ai gândit vreodată să pleci din România?
Dr. Daniel Rusu: Desigur, am avut momente în care aș fi lăsat în urmă totul și aș fi plecat. În general consider că această alegere trebuie facută cu inima, nu cu mintea. Cei care au ales să plece sunt convins că au avut motivele lor. Probabil nici lor nu le-a fost ușor să lase în urmă tot ce știau sau aveau aici. Alegerile, fie ele făcute cu mintea sau inima, sunt individuale, la fel ca și consecințele. Eu am ales să rămân și mi-am asumat asta. Nu știu exact ce urmează! Dar, am învățat că viața ne oferă mereu surprize!! Nu e o poză de moment, ci mai degrabă un serial palpitant. Viitorul se naște în prezent, iar pe acesta îl trăiesc din plin.
Exemplu de urmat: Teo Păduraru
De câte ori ne vedem noi doi ne tot întindem la povești interesante fără nicio legătură cu stomatologia! Așadar, știu că sunt și alți români faini pe care-i cunoști și pe care-i apreciezi. Români cu spirit antreprenorial și care au ales să construiască aici în țară …
Dr. Daniel Rusu: Mă consider un om tare norocos pentru că am în jurul meu oameni apropiați a căror prezență îmi îmbogățește viața. Fiecare în felul lui îmi aduce un dram în plus de bucurie, de umor, de înțelepciune și câte și mai câte. Și, o să-ți dau drept exemplu pe Teo Păduraru, fondatorul GBRTronics. E un antreprenor român cu ștate vechi, cu exit-uri de succes. Este nu doar un om de la care îmi doresc să învăț mai mult despre antreprenoriat, ci și exact genul de român care face diferența.
Îi mulțumesc mult doctorului Daniel Rusu pentru aceste momente de sinceritate, iar dumneavoastră vă spun că, dacă vreți să mergeți la un medic stomatolog atent și gata să vă ajute, îl puteți găsi la clinica Dentall (Bulevardul Mareșal Averescu, nr. 40).