Pentru echipa Iscodescu este o mare bucurie ori de câte ori are prilejul să împărtășească poveștile românilor frumoși. Astăzi bucuria este și mai mare pentru că istoria personală a eroinei Eugenia Pană Gologanu vă este istorisită de către Mirela Năstase, cititoarea noastră din Cudalbi (Galați). Este primul dintr-o serie cât mai lungă de articole dedicate femeilor și bărbaților de odinioară, care prin faptele și exemplul lor au pus pietre la temelia istoriei acestei țări numită România.
Când vrei să știi cine ești și de unde vii …
Există oameni a căror trecere prin viața aceasta lasă urme adânci în memoria urmășilor săi direcți. În unele cazuri excepționale, așa cum este și cazul eroinei mele, Eugenia Pană Gologanu, aceste urme ale trecerii lor prin viață se păstrează și-n memoria colectivă a unei comunități. Iar, acest lucru se explică prin măsura în care faptele acestora români frumoși au avut un impact puternic asupra semenilor lor.
O personalitate pregnantă nu poate fi trecută cu vederea și nu poate fi uitată decât dacă cei care au interacționat în mod direct sau urmașii acestora nu mai manifestă interes față de propriul lor trecut. Refuză să privească înapoi, acceptându-și istoria de neam cu toate cele întâmplate, fie ele frumoase sau mai puțin plăcute. E un refuz care pentru mine aduce mult cu lipsa dorinței de a afla cine ești și de unde vii … pentru că, în ultimă instanță, nu suntem doar copiii sau nepoții unei familii, ci și moștenitorii unui neam, unui popor …
Chiar dacă „din întâmplare” am ajuns acum 20 de ani pe meleagurile Covurluiului, am încercat să înțeleg, să cunosc istoria locului și să descopăr tradițiile locale pentru a le valoriza în activitatea mea de cadru didactic. Dacă istoria și traditiile m-au impresionat, cel mai mult m-au fascinat destinele unor oamenii din această regiune.
Eugenia Pană Gologanu
Astăzi vreau să vă povestesc, atât cât am aflat, despre viața unei românce aprige. O femeie care a îndrăznit mult pentru epoca respectivă. A iubit mult și a înfăptuit exact ce a simțit. A rămas fidelă ei însăși, dar a plătit scump, foarte scump…
Puțini sunt oamenii care, vrând să-și plece genunchii la rugăciune în Mănăstirea Cudalbi (fostă Gologanu) din județul Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, știu că ctitoria acesteia este Eugenia Pană Gologanu. „Boieroaica Pănoaia”, așa i se mai spunea de către sătenii din comuna Cudalbi, aflată la 4 km distanță de mânăstirea ce-i odinioară-i purta numele.
Pe aceste locuri se întindea până înainte de colectivizare, moşia boieroaicei Eugenia Pană Gologanu care a rămas în memoria cudălbenilor ca fiind o femeie foarte frumoasă, o femeie bătăioasă care știa foarte bine să-și atingă scopurile, folosindu-și inteligența și farmecul feminin.
Boierii Gologanu din Cudalbi
Am aflat dintr-o schiță monografică a satului Cudalbi, scrisă de învățătorul Costin Corciovă în anul 1967, că Moșia Gologanu exista încă din secolul al-XIX-lea și avea o întindere cuprinsă între 190 și 150 de hectare de pământ arabil și „un capăt de pădure”. La începutul secolului al-XX-lea această moșie intră în posesia familiei Pană, adică a părinților Eugeniei. Pentru a lucra această întindere de pământ era nevoie de mulți oameni la muncă în fiecare zi. Prezența boierilor Gologanu a însemnat mult pentru sătenii acelor locuri.
Se spune că era o familie săracă din Cudalbi, cu mulți copii, ce obișnuia să meargă să muncească pe moșia boieroaicei Eugenia Pană. Părinții nu aveau bani pentru a-și trimite măcar unul din băieți să studieze la colegiu, la oraș și tare se mai văitau din acest motiv. Auzindu-i vorbind despre necazul lor, boieroaica i-a chemat la dânsa la sfarșitul zilei de muncă, promițîndu-le că ea va suporta toate cheltuielile de școlarizare pentru băiatul ce voia să meargă la studii. Astfel, Eugenia Pană Gologanu a făcut fericiți pe părinții care și-au văzut un vis împlinit, acela de a avea un om cu carte în familia lor.
Românca apringă care știe cine este …
În anul 1925, în familia acestei femei aprige, au apărut certuri și neînțelegeri. Pe de o parte, boieroaică își dorea ca pe moșia și pe cheltuiala sa să ridice o mănăstire închinată Maicii Domnului. Soţul său însă, medic de profesie, dorea cu orice preţ construirea unui spital. Pe de altă parte, gura satului satului vorbea la acea vreme despre infidelitățile frumoasei, dar aprigei de fire boieroaice. Oricare ar fi adevărul, cert este că cei doi s-au despărțit. Rămând singură și neavând copii, boieroiaca rămâne la conacul său, Gologanu. Ulterior acesta a fost transformat de comuniști în adăpost pentru oi, furajele și unelte agricole.
Între anii 1925 și 1933, Eugenia Pană Gologanu are grijă ca pe o colină a moșiei sale din apropierea satului Cudalbi să se înalțe ”Mănăstirea Gologanu”. Sfinţită în anul 1938, ctitoria devine copilul de suflet al boieroacei. Din păcate, în anii ’50, asemenea multor altor așezăminte religioase, mănăstirea a fost închisă definitiv, călugăriţele fiind alungate, iar chiliile demolate. La scurt timp, lipsită de grija măicuțelor, biserica ajunge o ruină.
Victima regimului comunist
La instaurarea comuniştilor la putere, Eugenia Pană este intens căutată de securitate pentru a fi arestată. Motivul era lesne de înțeles! S-a împotrivit regimului refuzând să dea tot pamântul pe care îl avea de la părinții săi, făcându-l donație către mănăstirea care, tot cu cheltuiala sa, se ridicase în perioada interbelică. Ea s-a ascuns o perioadă de timp printre maicile de la Mănăstirea Gologanu, dar apoi s-a predat, probabil pentru a nu atrage represiuni asupra obştii monahale.
Se povestește că în poarta mănăstirii a apărut duba securităţii, iar Eugeniei Pană Gologanu i se pun ochelari negri la ochi și este luată cu cătuşe. Din acel moment, nimeni nu a mai văzut-o în viaţă. Tot ce se ştie despre ea este că a fost purtată în cele mai grele închisori politice ale regimului comunist și a sfârşit ca martiră în temniţă. Se presupune că osemintele sale au fost aruncate într-o groapă comună din Panciu.
Demers de recunoștință …
Nu se cunoște cu certitudine anul în care a venit pe lume Eugeniei Pană Gologanu. Un lucru știm însă sigur. Acesta este tragicul sfârșit al destinului unei femei ce părea să aibă tot ceea ce și-ar fi putut dori. Un destin despre care se știe și se vorbește nemeritat de puțin.
Generației noastră, generația de zi, e datorare cu un demers de recunoștință. Îl datorăm tuturor românilor ce nu s-au dezis de idealurile lor. Iar, în cazul acestei femei remarcabile, recunoștința pe care o putem arata ar fi să fie identificate osemintele sale. Viața, faptele, dârzenia sa îi dau dreptul de a fi îngropată creștinește alături de părinții ei ce își dorm somnul de veci în noua Mănăstire Cudalbi.
Mă bucur că o pot onora azi prin scris pe Eugenia Pană Gologanu, chiar de 8 martie, o zi în care sărbătorim, femeile.
