Zilele trecute Silvia Pencu, studenta româncă cetățean de onoare al orașului Seul, m-a invitat la decernarea „Premiilor pentru Excelență Academică în Străinătate”, ediția a Xa.

Pe lângă comunitatea pe care o creează această Liga, am aflat și că, din doi în doi ani, organizația realizează câte un sondaj cu privire la percepțiile studiului în străinătate, dar și despre „factorii care cântăresc cel mai mult în (de)favoarea întoarcerii în România și care pot oferi explicația deteriorării perspectivei revenirii în țară a tinerilor educați peste hotare”. Așadar, iată pe scurt câteva opiniile exprimate de studenții români din străinătate cu privire la întoarcerea acasă. 

53% – cifra care ne dă speranțe

Pe unul dintre pliantele oferite de organizatori citesc o informație care mă bucură: aproximativ 53 % dintre tinerii care studiază sau au studiat în străinătate și-au exprimat dorința de a se întoarce acasă. Pentru că era „doar un pliant” mă hotărăsc să caut datele oficiale, negru pe alb. Zis și facut!

Am intrat pe site-ul organizației www.lsrs.ro și am aflat că informația era bine documentată. 685 de persoane, cu varste cuprinse între 19 și 30 de ani au răspuns întrebărilor sondajului. Mă liniștesc când găsesc statistica de pe pliant: „ revenirea în țară rămâne o tendință pozitivă, cu aproximativ 53% dintre participanți afirmând clar dorința de a se întoarce acasă (în 5-10 ani sau în viitorul îndepărtat).”

În perioada 2010-2016, opțiunea de revenire în România a avut o creștere „ (…) de la 24%, la 28% și apoi la 29%, mai apoi la 53%. (…) În 2016, 53% din respondenți au afirmat că sunt în căutare de oferte de locuri de muncă sau posibilități de antreprenoriat în România, sondajul 2016 neincluzând o întrebare specifică despre întoarcerea acasă (în care să aflăm răspunsurile da, nu sau nu știu), de aceea tendința aceasta a celor 53% dintre respondenți de a se interesa cu privire la oportunități profesionale acasă, în România, este privită ca un semn pozitiv.”

În tabelul celor de la LSRS, sunt și 19,7% de tineri indeciși. Sper ca în anii următori acești nehotărați să se decidă că merita să se întoarcă acasă. Dar, deciziile tuturor acestor tineri depind de anumiți factori care pentru moment le amână întoarcerea. Unul dintre acești factori este „Mediul guvernamental și politic din România”, pe care 73% dintre respondenți îl consideră deloc motivant și 10% puțin motivant.

Studenții români din străinătate vor să se întoarcă acasă 

Tinerii respondenți și-au exprimat nevoiele principale pe care le au la întoarcerea în România. Câteva dintre ele mi-au atras atenția pentru că dacă s-ar rezolva, România ar fi o țara mult mai stabilă și echilibrată. Și, iată ce-și doresc acești studenți:

• 68,5 % – forme flexibile de angajare;
• 45% – obținerea unor facilități financiare sub forma deducerilor fiscale;
• 25% – recunoașterea diplomelor și a calificărilor, dar și împrumuturi bancare avatajoase.   

Înțeleg că acești tineri își doresc cam tot ce își doresc și tinerii care studiaza și trăiesc acum în România. Cumva, sper ca în viitorul cel mai apropiat, toate aceste nevoi să îi reunească pe toți și împreuna să schimbe fața României.

Așteptările salariale pornesc de la 500 de euro

Cu gândul că în secolul XIX, studenții plecați împreună cu cei rămași s-au unit și au pornit revoluții și schimbări, citesc mai departe studiul și remarc așteptările salariale a celor plecați afară: „37,5% dintre studenții la nivel de licența își doresc un salariu între 500-1000 euro pentru a accepta o ofertă de angajare în România, în timp ce 26,8% așteaptă un salariu între 1000-1500 euro.  Pentru studenții/absolvenții de master, 31,4% au așteptări salariale intre 500-1000 euro, iar 29,1% își doresc un salariu de 1000-1500 euro. Pentru absolvenții de doctorat, așteptările salariale sunt mai ridicate, cu 55,1% dintre aceștia dorind un salariu intre 1000-2000 euro.” 

Nu pot să închid acest articol fără să remarc că, deși au plecat să studieze in străinătate, acești tineri studenți români nu s-au rupt de țară și constientizează cele mai serioase provocări cu care se confruntă România. Respondenții au menționat corupția la nivel înalt ca fiind cea mai serioasă provocare a noastră. Alte câteva provocări îmi atrag atenția: clasa politică nereprezentativă, mica corupție; sistemul sanitar defectuos, infrastructura deficitară, instabilitatea economică, nivelul scăzut de salarizare, neadaptarea sistemului educațional la nevoile pieței muncii și cadrul neprielnic pentru business și antreprenoriat.

Sper ca într-o zi să reușim să rezolvăm cât mai multe dintre aceste provocări, fiindcă mi-ar plăcea să prind momentul în care să-mi văd toți prietenii plecați prin toate colțurile lumii, din nou acasă. Și, poate că ne prinde bine să ne reamintim ce spunea într-un articol recent astrologul Cristina Demetrescu, emigrarea nu este pentru toți.