În urmă cu câțiva ani am avut plăcerea să lucrez și să cunosc câțiva oameni minunați. Printre ei l-am cunoscut și pe Daniel Iordachioaie. Un artist complet și un om deosebit. Nu știu câți cunosc că acest om este unul dintre aceia care a învățat că în viață nu trebuie doar să stai și să primesti. El este un luptător care a învățat să dăruiască. De câțiva ani a devenit pedagog și împreună cu copiii Academiei de Arte Frumoase, se implică activ în campanii sociale. O să citiți mai jos gândurile unui om care luptă pentru români, dar și pentru a lăsa copiilor lui un model demn de urmat.
* * * * *
Pedagogie, muzică și Academia de Arte Frumoase
Daniel, oamenii te cunosc ca solist vocal, compozitor, textier și regizor, dar în urmă cu ceva timp ai ales și un alt drum. Ai ales să-ți urmezi chemarea de pedagog … Cum a început această poveste?
Imediat după revoluție, un cuplu de părinți a venit la mine cu rugămintea să le ajut baiatul în ale cântatului. Cred că se refereau, de fapt, la a-l ajuta să se lanseze, or something, dar mi-a plăcut ideea și am început să-l învăț ce apucasem și eu sa prind de la alții… Acum, Alin Gheorghișan, fiindcă așa se numea proaspătul elev de atunci, este angajatul teatrului „Constantin Tănase”, are copii la rândul lui… pfff, asta mă face cam bătrân, nu? ☺
Acum 6 ani am înființat Academia de Arte Frumoase, o școala privată de cântat și chitară. O să mă corectezi și o să-mi spui „de canto”, ei bine, nu! De cântat! La Conservator se învață două tehnici de cântat și multă teorie, am decis atunci că e nevoie sa-i învețe pe doritori și alte secrete ale cântatului (ex. protejarea gâtului, cunoașterea lui, alte tehnici de cântat, atitudine, mișcare scenică, când, de ce, cui și/sau cât). Teoria se învață deja, practica însă ne omoară. Nu e simplu, dar sper. Mi-ar plăcea să apuc să îndrum câți mai mulți tineri fiindcă, din păcate, se cântă deja oricum și pe la toate colțurile …
Ce le-ai răspunde copiilor, dacă te-ar întreba care este cea mai grea parte a succesului?
Nu e greu, dar nici ușor să ajungi sus, dar este, însă, formidabil de dificil să te mentii acolo. Și, încă o treabă … nu uitați de unde ați plecat! Chit că nu vreți să uitați asta doar și pentru faptul că nu mai vreți să vă întoarceți acolo, dar NU UITAȚI!
Sunt oameni care spun că nu există om fără voce, ci există doar oameni care nu și-au găsit ritmul. Crezi că este adevarat? Oricine poate să cânte?
Da. Dacă nu există o problemă medicală în urma căreia nu poți scoate sunete, atunci poți „cânta”. Am pus termenul între ghilimele fiindcă el nu mai are aceeași conotație ca acum 30 de ani si, până la urmă, muzica este un alt mijloc de a comunica, crea și/sau induce sentimente și emotii. Cum un artist, ca să fie „de succes”, trebuie să creeze în contemporaneitatea lui, cred că încă nu s-au inventat toate stilurile de muzică/ cântat care pot transmite o emoție. Așadar, cred că oricine poate emite vibrații sonore, oricine poate cânta … vocal sau la instrument.
Crezi în viitorul muzical al României?
Cred că am răspuns, în mare, adineaori la întrebarea asta. Te refereai probabil, aici, și la industria muzicală … asta nu avem de unde să știm. Ce pot să spun cu siguranță, însă, este că va exista oricând în România cel puțin un om care prin cantecul lui să producă emoție în câteva suflete și atunci, da, viitorul muzical românesc cred că e asigurat.
Viață, optimism și România
Ce te-a făcut pe tine să treci peste obstacolele vieții?
Sunt un luptător, de felul meu … nu neapărat și un învingător, dar lupt … fiindcă îmi plac provocările, sunt un tip curios, dar în primul rând, de când sunt părinte, trebuie să dau un exemplu. Consider că cea mai de preț moștenire pe care le-o voi lăsa copiilor mei, va fi părerea lumii despre mine. Și, pe lângă toate astea … sunt un tip deștept și practic … nu dau cioara din mână pe privighetoarea de pe gard … vreau să trăiesc la maxim viața asta … dacă o mai exista ceva după, vedem atunci.
Cum crede Daniel Iordăchioaie că putem face o Românie mai optimistă, mai pozitivă?
Prin ușurarea traiului, prin creșterea încrederii, la început în ceva, orice, apoi prin puterea exemplului putem mai ușor extinde … poporul ăsta trebuie luat ușor, de la capăt, ca și un copil care nu cunoaște, nu mai cunoaște nimic din ce-l înconjoară, prin mimetism; trebuie să creăm eroi valoroși, capabili, modele fiabile … din păcate s-a început după revoluție o campanie tâmpită de demolare a tuturor eroilor pe care îi aveam: „domnitorul ăla nu era de fapt așa, poetul asta a avut, de fapt, sifilis, scriitorul ăla era, de fapt, un bețiv, sportiva aia e o curvă” și asta doar din dorința de a te da atotștiutor sau de a scrie ceva „cool”, ieșit din comun. Astăzi se culeg roadele. Am o vorba care, din păcate, e foarte adevarată: „despre Traian Băsescu se va spune peste 200 de ani că a fost un președinte român în perioada Biancăi Drăgușanu”. AVEM NEVOIE DE EROI, ei există, trebuie doar să-i punem pe piedestal, la vedere!
Speranța care te îndeamnă să râmâi acasă …
Sunt foarte mulți români plecați în străinătate. Bănuiesc că și tu te-ai gândit cel puțin o dată să pleci. Ce te-a oprit și ce ai fi vrut să faci în țara de adopție?
Nu am plecat să mă stabilesc afară deși, crede-mă, m-aș fi descurcat oriunde, fiindcă încă mai sper.
Am spus mai devreme că sunt un tip practic, probabil aș fi încercat să-mi folosesc talentele pe care deja mi le descoperisem, însă nu m-aș fi dat înapoi de la nimic. Am terminat 3 școli cu calificare: mecanic/prelucrator prin așchiere, regizor de film & TV și manager, am fost, însă, și: primitor-distribuitor, planificator economic, miner, taximetrist, solist vocal, textier, compozitor, pedagog, prezentator, realizator radio … așa că, aș fi încercat orice, nu e rușine să muncești.
Și, tot pentru că încă mai sper, ca întotdeauna de când mă știu, fac cât pot de des lucruri care îi ajută pe alții, măcar să înțeleagă că nu sunt singuri!
Ce-ți spun cel mai des românii plecați în străinătate, când ajungi pe la ei? Ce îi oprește să se întoarcă acasă?
Viața dificilă, traiul greu, lipsa de perspective … însă TOȚI, fără excepție, își iubesc țara!
Despre lucrurile care contează cu adevărat …
Pentru că tot vorbeai de speranță … am văzut că Academia a răspuns prezent unei campanii de strângere de fonduri. Despre ce este vorba?
Susțin anual cel puțin 7-8 spectacole alături de copii și elevi de-ai mei și de alți copii, spectacole cu strângere de fonduri … nevoi sunt, doar dacă nu vrei nu găsești motiv, iar cu ocazia asta ne învățăm și copiii că e frumos și că nu e greu să ajuți și să și conteze, dacă suntem mulți.
Pe 12 aprilie, la Călărași, alături de Școala Gimnazială „Mircea Vodă” și de autoritațile locale organizăm un spectacol pentru a echipa Centrul de Transfuzii Călărași.
Anul trecut am ajutat la echiparea și modernizarea Maternității din Călărași, în alte orașe am strâns fonduri pentru un cămin de bătrâni, am cântat și pentru integrarea copiilor cu autism într-o societate normală … să știi că ei sunt pregătiți, societatea nu, fiindcă nu prea e normală.
Mulțumesc, Daniel! Mult succes în continuare în tot ceea ce-ți propui!
