Astăzi avem prilejul să împărtășim cu voi, cititorii Iscodescu.ro, o mărturisire de suflet cu Laura Haidău, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară ale Bucovinei. De peste 20 de ani, Laura Haidău trezește în sufletele celor care-i ascultă cântecele bucuriile și melancoliile neamului românesc.  

Muzica populară își are rădăcinile adânc ancorate în ogorul satului românesc și puteam să nu amintim cuvintele lui Lucian Blaga care spunea:

Reclama

Copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat, o simbioză datorită căreia fiecare din părţi se alege cu un câștig. Căci, pe cât de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atât de adevărat e că şi satul, la rîndul lui, îşi găseşte suprema înflorire în sufletul copilului.” 

Iată de ce, vom deschide acest interviu cu câteva gânduri despre satul românesc.

De vorbă cu Laura Haidău …

Ulițarnica satului bucovinean

Așa cum ați evocat și cu alte ocazii, pasiunea pentru muzică ați exprimat-o dintotdeauna. De mic copil v-a plăcut să cântați, să dansați, să recitați … și toate acestea își au începuturile în satul bucovinean Dănila, comuna Dărmăneşti, Suceava, unde v-ați petrecut primii ani de viață.

Laura Haidău
Laura Haidău, fiica satului bucovinean

Am avut șansa să mă nasc la firul ierbii, într-un sat cu oameni simpli, sinceri, cu suflet frumos, acolo unde nu am cunoscut “norii inimii”. Eram pasionată de tot ce mă înconjuranatura, “pulsul satului”, anotimpurile cu tradițiile și obiceiurile aferente, de hora satului. În zilele de sărbătoare, pe cât de mică eram, mă fascinau nunțile ce se desfășurau pe atunci, în curțile gospodarilor organizate la cort sau în șuri; îmi amintesc zecile de scorțare, prosoape. Le urmăream, cântam și jucam, așa în legea mea până noaptea târziu. Eram “ulițarnică”, așa îmi spunea mama.  

Eram fascinată de costumul popular. Aveam o vecină care avea multe, multe cămeși, pe care le spăla la noi la fântână. Era un adevărat ritual. Stăteam acolo lângă ea, să-mi explice tot ce vroiam să știu legat de nuanțe, simboluri, modele. Până într-o zi când mi-a spus că mi-a pregătit să-mi dea de pomană o cămașă atunci când moare ea. Neconștientizând noțiunea de moarte, a doua zi dimineațănici soarele nu răsărise, eu la poarta lor! L-am văzut pe Moș Ivanțiu, soțul ei, și  așa cu o voce cât să mă audă toată ulița, l-am întrebat dacă mătușa Leonora a murit pentru că tre’ să-mi dea o cămașă. Vă imaginați?! Bieții mei părinți, mai mare rușine nici că le trebuia! Dar, mi-au cumpărat o catrință, iar biata mama a stat nopțile și mi-a cusut cămășuța.

Primii doi ani de școala acolo i-am petrecut cu activități de tot felul, chiar și artistice. La nouă ani, am fost răscolită de mutarea noastră la oraș. Făceam față tuturor cerințelor, dar ceva îmi lipsea. Bucuria mare însă a fost la serbarea de sfârșit de an când s-au pregătit cântece și jocuri din Bucovina. Mai târziu aveam să realizez de ce atâta entuziasm!

Despre alegeri, modele și credință         

În viața unui om sunt multe momente de cotitură, momente în care sufletul, intuiția și uneori oamenii din jurul nostru ne influențează alegerile personale, viața, într-un mod fundamental. Știu că și dumneavoastră ați trăit astfel de momente …

Laura și Filon Haidău
Laura și Filon Haidău

Așa este și nu au fost puține! În timpul liceului, fugeam de la ore pentru a participa la spectacolele ansamblului de amatori “Ciobanașul”. Făceam asta fără știrea mamei, pentru că ea avea alte planuri pentru mine. Cu toate acestea, lucrurile au evoluat într-un mod favorabil pentru mine. M-am căsătorit și lucram deja la un oficiu de calcul ca programator analist. Când s-a anunțat că se organizează concurs la Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, soțul meu, conștient de pasiunea mea, m-a înscris. Eram 80 de candidați pe un loc, dar am luat cu brio! Munceam mult, dar în 2 ani de zile am reușit să devin solist-dansator. Apoi, nici nu știu exact cum sau de ce, mi s-a propus să prezint spectacolele ansamblului. Acolo, în culise, cântam odată cu cei ce evoluau pe scena. Maestrul dirijor m-a auzit, m-a urmărit, iar într-o zi mi-a zis:“Îți face tata câteva melodii să le porți prin lume, iar prietenul cel mai bun, să-ți fie microfonul, lui să i te destăinui.”

Doamne, la firea mea emotivă, nu credeam, nu speram, nu mă gândeam. Așa am pornit pe drumul cântului! Îmi spuneau “trei în unu”. Nu mi-a fost ușor, dar am reușit prin propria-mi putere, dar și cu ajutor. M-am dăruit publicului cu totul prin dans și prin cânt din primul moment. Îl priveam în ochi și simțeam pulsul spectatorilor. Am avut și ajutorul colegilor care m-au făcut să apar în spectacole cu câteva melodii.

Mai presus de toate însă, am avut ajutorul lui Dumnezeu. M-am rugat și atunci, așa cum fac și acum în fiecare zi. Îl rugam să-mi îndrepte pașii pe calea spre ce mi-e destinată, spre ce mi-e scris. Iar eu cred în minuni! Au fost câteva situații foarte dificile pe care le-am depăsit și am pus totul pe seama semnului divin. Nu mi-am propus niciodată să ajung undeva, sau să țintesc ceva anume. Stau și acum și mă întreb ce-am făcut eu de-am primit atât și atâtea!    

Modele de viață și părinți                                                                          

Pentru că tot am vorbit de oameni și momente importante … Care au fost modelele dumneavoastră în viață?

Părinții! În primul rănd părinții pentru că m-au învățat că mai presus de orice ce e omenia. Ei m-au învățat că orice lucru dobândit prin muncă are o valoare aparte, chiar și sentimentală. Și spun din nou tot părinții, pentru că pentru ei, iar acum și pentru mine, familia e mai presus de orice. De la ei am învățat să-mi cresc copilul în spiritul dreptății, al cinstei, al prieteniei, al omeniei. Și, pentru că m-ați întrebat de modele, nu aș putea să nu o menționez aici pe d-na Sofia Vicoveanca. Un adevărat model de viață și o carieră exemplară.

Se simte în glasul dumneavoastră o emoție extrem de puternică când vorbiți de părinții dumneavoastră. Este evident că au avut un mare rol în formarea dumneavoastră ca om. D-nă Laura Haidău, azi sunteți mamă și bunică, ați acumulat multă experiență de viață, așa că am să vă întreb direct. Cât de mult trebuie să cântărească cuvântul părinților în alegerile copiilor?

Laura Haidău - părinții
Părinții – modele de viață pentru Laura Haidău

Părinții mei nu mi-au impus niciodată nimic! Mi-au dat sfaturi, mi-au argumentat, dar mai presus de toate, întotdeauna au ținut cont și de ceea ce-mi doream. M-am străduit să urmez exemplul lor. Unui copil nu poți să-i impui să facă ceva din ce nu simte. Și eu mi-aș dorit ca băiatul mei să-mi fie alături în muzică. La un moment dat și-a exprimat dorința să studieze trompeta. Avea 10 ani, dar și-a dat seama că altceva îl atrage, că nu muzica e viața lui. Da, a terminat Școala Populară de Arte și mai cântă de plăcere, de dor, de drag pe la întâlnirile cu colegii.

Mă simt împăcată sufletește că și-a ales singur drumul și-l urmează cu drag. Suntem cei mai buni prieteni și aș minți, dacă aș spune că nu i-am dat sfaturi atunci când mi le-a cerut. Dar, l-am lăsat să învețe din propriile greșeli. Chiar îmi spunea acum ceva vreme că nu-și aduce aminte să mă fi auzit ridicând tonul la el vreodată. Era suficient să-i explic sau să-i fi creat o poveste cu final tragic în care personajele principale erau animale sau bătrâni. Era suficient ca lacrimile să-l năpădească și să-și dea seama ce a făcut greșit.  

Pentru că ați vorbit mai devreme de greșeli, dar și credința în Cel de Sus. Cum vă raportați dumneavoastră la iertarea semenilor? E ceva nu ați putea ierta niciodată unui om?

Cât rău îți poate face cineva într-atât încât să nu-l ierți? Sunt momente, sunt situații și situații. Oamenii trebuie luați așa cum sunt. Nu știi niciodată ce-i în sufletul lor sau ce i-a determinat să facă sau să spună ceva neplăcut. Important este să comunici. Acum lucrez la un nou material muzical și chiar am inclus într-un refren:

Cu acel care mi-e drag,/ De n-am treabă tot îmi fac/ Da’ cu-acel ce mi-i urât/ Bună ziua și atât.  

Vorba vine urât! Este vorba de sinceritate, de prietenie … pentru că pe fața unui rac, zic eu destul sensibil, se poate citi tot ce simte.   

Despre muzica populară și Bucovina        

Am vorbit de satul românesc, de alegeri, de modele și de părinți, e momentul să vorbim și despre muzică! Ne bucurați sufletele cu cântecele dumneavoastră de peste 20 de ani. Cum a fost posibil să mențineți ritmul și să rămâneți în permanență în atenția iubitorilor de muzică populară?

Fără talent, fără perseverență, fără sinceritatea dăruirii nu poți cânta. Sau cel puțin așa sunt eu! Nu cred că pătrunde în inima publicului nici măcar un vers, dacă nu-l simți cu adevărat. Publicul simte autenticitatea, onestitatea, iar atunci cântă odată cu tine. Rămâne cu tine! Iar, când vezi că fredonează odată cu tine versurile, ai puterea de a merge mai departe. Așa capeți resurse nebănuite care te ajută să urci pe scenă. Așa se face că 2019 este pentru mine un an cu multe concerte și evenimente. Mă bucură nespus faptul că este și anul cu cele mai multe concerte pentru românii noștri aflați departe de casă. Pentru diasporă noastră care duce dorul țării și pământului acesta. Iar, cu această bucurie, energie pe care o primesc, se face că acum lucrez la un nou material discografic pe care sper din tot sufletul să-l finalizez până la sfârșitul anului.

Dacă tot vorbim de satul românesc, care este acel cânt care va leagă cel mai mult de Bucovina? 

Cântecul care mă leagă acum cel mai mult de Bucovina, cel pe care l-am înregistrat cu lacrimi în ochi e Unde ești tu, Ștefan Doamne?. Dacă mă gândesc la cele mare cerute cântece de către public, atunci trebuie să menționez: Bade-al meu din Cernăuți, Măi Mitruț cu două oi, “Ăsta-i satul lui Vasile, Trei parale și-un bănuț, Dau cămașa de pe mine sau Eu, Ileana de la moară.   

„România mi-e MAMĂ și cine nu-și iubește mama?”

Pentru că vorbeați de diasporă și dorul de casă, am o curiozitate. V-ați gândit vreodată să părăsiți România?

Eu nu aș putea trăi în altă parte! Aici mi-e neamul, aici mi-e glia, aici mi-e totul! Pe unde am fost, Germania, Italia sau America, am văzut că în inima românilor, chiar cei realizați din punct de vedere material, nu arde nimic mai mult decât dorul de acasă, iar eu cu astă n-aș putea trăi. De câte ori am fost alături de românii din diaspora, m-am reîntors cu povești. Povești de viață, dureri ascunse, bucurii … bucuria lor de a putea să ofere un trai mai bun celor rămași acasă. Dar, vă întreb eu, cu ce preț? Le-am spus și prietenilor mei “Haideți acasă!”. Dar, întrebare la care nu am știu ce să le raspund a fost “și ce-am putea face?”.  Nu știu, mai ales acum, când vremurile-s vremuite, cand “legea-i fără de lege”. Așa că eu nu pot decât să doresc fraților noștrii de peste mări și țari sănătate multă, putere, răbdare și să știe că ne lipsesc mult. Și, totuși, haideți acasă! Știți ce mi-a spus acum la Prato un bătrânel? “Mai stau un pic, da’ eu tot acasă vreau sa mor.” Și apoi a sărutat tricolorul!                            

Și o ultimă întrebare la care ne-am propus să răspundă toți românii frumoși, așa cum ne place nouă să-i numim pe cei care aduc bucurie semenilor săi, care în felul lor fac diferența în comunitatea în care trăiesc … De ce iubiți România?

România mi-e leagănul, mi-e graiul, mi-e portul! România mi-e tot! România mi-e MAMĂ și cine nu-și iubește mama?

P.S. Dacă vreți dă fiți la curent cu evenimentele și concertele sale, poți vizita pagina de Facebook Laura Haidău.

LASĂ UN MESAJ

Scrie comentariul tău
Scrie-ți aici numele aici