Așa cum poate ai văzut deja, dacă ai citit previziunile astrologice 2020 pentru alte zodii, acest an este unul în care planetele sunt ne aduc lecții de viață, dar și multă susținere pe anumite sectoare. Te invităm acum să descoperi în Horoscop 2020 Balanță ce și cum comunică astrele acestor nativi norocoși care din 5 iunie vor trăi una dintre cele mai interesante și frumoase perioade din viață.
Horoscop 2020 BALANȚĂ
★ 2020, anul împlinirilor și al călătoriilor îndepărtate ★
Balanța a fost și încă este, dar nu pentru foarte mult timp, una dintre zodiile cele mai supuse presiunilor astrale, de doi ani încoace. Am descris pe larg anii trecuți, deopotrivă, blocajul pe care l-a adus coborârea lui Saturn pe cea mai joasă casă astrală, cât și schimbările profunde ce aveau să se manifeste odată cu acest aspect. Saturn vă pregătea pentru conștientizarea celor mai profunde vibrații ale personalității voastre, vă cerea să dați dovadă de o voință fără precedent, să auziți mai puternic din interior ce simțiți și cine sunteți, să finalizați o etapă profesională în care ați făcut ce trebuia, dar care poate nu v-a dat echilibrul necesar, nefăcând parte din sfera vocațională, cât și prin excesele duse în zona profesională, neglijând-o pe cea personală. Cu siguranță, extremele fiind extreme, în alte cazuri au existat și situații de neasumare de responsabilitate profesională și financiară, stând prea mult pe gânduri, neștiind în ce direcție să o luați sau lăsându-vă influențați de cei care vă descurajau, mai degrabă.
Până la ieșirea Axei Destinului pe data de 5 iunie de pe axa Rac-Capricorn, ce pune în antiteză viața personală, casa, familia, sinele, pe de o parte și cariera, numele și rolul vostru socio-profesional, de cealaltă parte, traversați o perioadă de regăsire, de conștientizare a misiunii voastre, de fixare temporală a unor priorități, cu sau voia voastră. Saturnul căzut pe Fundul Cerului a venit în anumite cazuri, pentru unele Balanțe chiar și cu imobilizare, dacă mintea sau sufletul erau cele care trebuiau investigate, iar corpul era cel care vă ținea mereu într-o mișcare, fără să acordați timp meditației și ascultării Sinelui.
Axa Destinului în Gemeni
Momentul care marchează una dintre cele mai frumoase perioade din viață
Anul acesta între 23 martie și 2 iulie vă eliberați temporar de “forța gravitațională” Saturniană, planeta intrând în Varsător, semn de aer, ca și Balanța. Atunci când și Destinul va intra din 5 iunie tot în semn de aer, Gemeni, pot spune că Balanța va începe una dintre cele mai interesante, dacă nu cele mai frumoase perioade din viață, recuperând rapid energia ultimilor doi ani, care v-au obligat la lecții, de la care ați fi dorit, poate, să chiuliți.
Saturn va părăsi definitiv semnul Capricornului, cel puțin pentru următorii 28 de ani, pe 17 decembrie 2020, dar să vedem ce se întâmplă până atunci.
Saturn în conjunție cu Pluton – întâlnire istorică după 38 de ani
Implicații, vești și schimbări
Încă de la începutul anului, toată luna ianuarie, dar la grad maxim pe data de 12 ianuarie, are loc o conjuncție istorică a două planete grele, Saturn și Pluton, pe casa casei, a familiei, a maternității, a Sinelui, a metabolismului și a mamei. Nu se întâlnesc în fiecare zi aceste planete, n-au mai făcut-o de 38 de ani și evenimentul poate crea schimbări uriașe. În general și la nivel global, conjuncția determină schimbări uriașe de direcție a omenirii la nivel politic, geografic, terestru, referitor la resursele pământului, geopolitic, dar și în multe domenii profesionale, economice, ca efect al unor decizii luate de foruri înalte sau negocieri între marile puteri.
Casa ta
Planetele nu sunt cele mai prietenoase, cel puțin nu în poziția în care se află, dar pot genera prin inițiativa voastră, nevoia de schimbare de domiciliu, schimbarea orașului, a țării, schimbări legate de nevoia de a munci de acasă, schimbări aduse în viața voastră de vestea unei sarcini, iată ducând și la decizia de a va muta într-o casă mai mare. Puteți pleca din casa în care ați locuit până acum, din diverse motive, mai ales tinerii cărora le-a venit timpul să se desprindă de părinți. Vă puteți schimba sediul social al firmei sau puteți declara unul nou. Casa voastră poate lua o nouă funcție, o locuință se poate transforma în sediu de firmă, o puteți închiria, o puteți vinde ori trebuie împărțită în urma unei decizii judecătorești cu cineva de care vă separați. Mai mult, tranzitul lui Saturn a adus celor care au construit case, poate blocuri, în ultima perioadă, ani greoi, dificili, iar această transformare ține fie de decizia voastră de a vă elibera, fie reprezintă o finalizare a acestui ciclu greu, prin decizii capitale impuse de situația evaluată în timp real.
Provocări pe Casa Căsătoriei, dar și soluții
Horoscop 2020 Balanță dezvăluie faptul că există și situații mai puțin dorite, ce țin de decizia altor membri ai familiei, iar una dintre casele astrologice cu tranzite grele în 2020, este chiar Casa Căsătoriei. Nu în toate cazurile vom avea necazuri și schimbări generate de neînțelegerile între soți sau partenerii de afaceri, însă pot exista probleme sau decizii ale consoartei de pe o zi pe alta, care vă afectează și pe voi. Soțul sau soția se hotăresc să vândă, ori pot exista datorii ce trebuie stinse. Situația vă poate lua pe nepregătite. Este ceva firesc dacă aveți mai multe proprietăți și doriți ca una dintre ele să o transformați în lichidități.
Trebuie să menționez că exact pe acest sector astrologic al casei, familiei etc, s-a alăturat și Jupiter, Marele Benefic din 2 decembrie 2019, iar acest segment se transformă grație conjuncției Saturn-Pluton, din cel mai greoi în cel mai oportun în a se aștepta rezultatele dorite de voi. Uneori, însă, iată, este nevoie de impactul uriaș generat /de/ ca de exemplu, acum în ianuarie, de Saturn-Pluton care prin schimbările produse, să vă ajute să vedeți mai limpede calea corectă.
După o perioadă mai dificilă care a marcat relația cu părinții sau socrii, sau griji legate de casă ori familie, iată că, ieșirea temporară a lui Saturn preț de 3 luni, deplasarea Nodului Sud Karmic din 5 iunie, dar și sub influența benefică a lui Jupiter, foarte multe situații, mai sus menționate, se rezolvă sau necesită din partea voastră toată atenția și implicarea în a găsi soluții.
Horoscop 2020 Balanță
Uranus pune în mișcare banii
Uranus tranzitând Casa Banilor în comun, prin aspectul bun pe care îl creează tot anul la această casă domestică, dar mai ales acum la început de an, când lumea ia decizii, determină progres, schimbări în bugetul vostru, al sursei banilor, în bugetul conjugal, precum și schimbări de mentalitate referitoare la investiții sau lichidități. Uranus este un ajutor în plus și pune lucrurile în mișcare.
Astfel, cum Jupiter nu a mai fost de 12 ani pe acest sector, al patrimoniului, dacă ați avut bani înțepeniți în proprietăți imobiliare și terenuri, știți voi de când, de la marele BUM din 2008, cu regretele și ratele usturătoare de rigoare, ce au fost obligatorii de achitat, acum este momentul vostru, acum scăpați de ele, acum vindeți și vă recuperați o mare parte din banii pierduți. Puteți închide credite și puteți să vă pregătiți de perioada frumoasă despre care vorbeam mai sus. Poate a venit momentul să vă bucurați de libertatea voastră și de o viață mai colorată. Unii veți simți că vă cresc aripi.
Risc de procese și conflicte
Dacă conjuncția Saturn-Pluton generează evenimente mai puțin plăcute în familie, atunci puteți moșteni o casă. Căutați să rezolvați pe cale amiabilă situații legate de moșteniri de la rude de gradul doi unde există mai mulți moștenitori. Există risc de procese, iar voi riscați să rămâneți agățați în conflicte păguboase și inutile.
Jupiter poate aduce fertilitate și sarcini, ce au întârziat să apară datorită lui Saturn, dar și bucuria maternității. Aduce însănătoșirea mamei, dacă aceasta a fost bolnavă, aduce mai multă pace în suflet și posibilitatea de a scăpa de anumite griji, vine cu oportunitatea de a va achiziționa apartamente sau case frumoase ori cele pe care vi le doriți, de a finaliza lucrări începute, dar pe care, în ultima perioadă, le-ați tot tărăgănat. Prin trigonul format cu Uranus, Jupiter aduce renovări, modernizări, consolidări ale unor clădiri, deși la început de an, Marte ce se află și el aici, într-un șir lung de planete, în lunile februarie și martie, aduce mai întâi stricăciuni, dar care determină ulterior reparații mai serioase, care trebuiau și acestea făcute.
Marte nu aduce doar stricăciuni, ci aduce conflicte, certuri cu familia sau cu vecinii, și odată cu 28 ianuarie când Lilith sau Luna neagră intră pe Casa Căsătoriei, a parteneriatelor, a proceselor și a dușmanilor știuți, se pot crea adevărate conflicte ce pot conduce la rupturi sau procese. Începutul de an poate fi doar un preambul pentru ce va fi tot anul, de fapt, deoarece aceeași planetă Marte, atunci când va ajunge pe 29 iunie pe Casa Căsătoriei și a proceselor, va rămâne până în ianuarie 2021, din cauza retrogradării, ce are loc între 9 septembrie și 13 noiembrie. Așadar, există tensiuni între cele două case ce pot aduce probleme în mod special între soț, soție, pe de o parte și părinți, neînțelegeri cu socrii, conflicte iscate asupra proprietăților, nu doar cu rude, ci și cu vecini, dar și legat de autorizații, pentru care pot apărea procese în instanță, pe de altă parte. Jupiter ne dă asigurări că se pot soluționa toate, dar ne poate indica și detașarea, renunțarea, extragerea voastră din cercul vicios creat.
Horoscop 2020 Balanță
Ajutor de la Saturn pe Casa Iubirii și Căsătoriei
Odată cu intrarea lui Saturn pe casa a cincea, Casa Iubirii și a Copiilor, pare că problemele domestice mai slăbesc din intensitate, însă este doar un tranzit temporar în 2020, ce începe în 23 martie și se termină la 2 iulie. După 2 iulie, anumite probleme enumerate mai sus, revin. Ce face însă Saturn timp de 3 luni pe un segment, de data aceasta, mai compatibil cu voi? În primul rând va redă puterea, forța, motivația, încrederea în voi. Începeți să vă redefiniți, iar dacă problemele ultimilor ani s-au datorat și unor aventuri păguboase, veți stabili noi standarde, mult mai sănătoase în privința relațiilor. Saturn nu apucă să facă mare lucru acum, dar o va face din 17 decembrie 2020 încolo, pentru următorii doi ani și jumătate.
Șansa întâlnirii partenerilor ideali
Nu este cel mai potrivit tranzit pentru tinerii ce se află în relații care nu au ca scop căsătoria, pentru că Saturn poate aduce niște responsabilități, pe care unii nu doresc să și le asume. Pentru relațiile șubrede, Saturn poate veni chiar și cu despărțire. Însă veștile bune din punct de vedere sentimental vor veni odată cu intrarea la 20 decembrie a lui Jupiter, tot aici pe Casa iubirii și a Copiilor, iar Jupiter nu mai restricționează nimic, aducând cu sine șansa de a vă întâlni partenerii ideali, se transformă și în barză și din 2021 încolo putem vorbi și de căsătorii.
Saturn aduce șanse în iubire oamenilor maturi, care poate au trecut deja printr-un divorț, aduce împreună oameni ce nu mai aleargă neaparat după nebuniile tinereții.
Lecții ce vin prin copii
Apar și lecțiile ce vin prin copiii voștri. Deciziile legate de aceștia devin extrem de importante. Educația sau reeducarea lor este prioritară, plecarea copiilor de acasă la studii sau la casele lor, în țară sau străinătate, va crea durere Balanțelor dependente emoțional de a fi mereu alături de cineva. Din 2021 încolo, însă, când intră Jupiter, vă veți obișnui și veți vedea că a meritat efortul. Cum și Destinul vostru trece pe Casa Străinătății, este posibil să plecați acolo unde sunt și ei, pentru a da o mână de ajutor sau pentru a-i vizita.
Deveniți mai altruiști în direcția copiilor aflați în nevoie, mergeți spre activități care au legătură cu copiii, dar creativitatea în primul rând va juca un rol extrem de important, cu atât mai mult cu cât sunteți zodie venusiană.
Probabil vor fi multe Balanțe ce își vor descoperi un talent, o abilitate, iar zona comunicării, scrisului, online-ul, televiziune, cinematografie, sportului, design-ul vestimentar toate fiind domenii de interes pentru voi.
Problemele legate de oameni, relații, căsătorie și dușmani
Revin la intrarea lui Lilith pe Casa Căsătoriei, care va rămâne prezentă până pe 21 octombrie 2020 și în plus ulterior al lui Marte din 29 iunie, până la început de 2021. Este un teritoriu cu probleme. Dacă pentru alte zodii, acest sector se referă la bani, muncă, sănătate etc., pentru voi, și prin opozițiile pe care le creează prezența celor doi malefici în Berbec, zodie opusă vouă, este mai mult ca sigur că problemele sunt legate de oameni, relații, căsătorie și dușmani.
Să spunem că această căsătorie nu există, sfatul meu este că nici nu este de bun augur un mariaj în 2020. Urmează ani mai buni, chiar din 2021, așa că nu vă grăbiți. Dar dacă mariajul există, în afara unor dialoguri mai aprinse pe tot felul de subiecte, este evident, în baza celor indicate mai sus, că problemele acute sunt legate de părinți, socrii, proprietăți, bani, împărțirea responsabilităților și păreri divergente legate de subiectele de mai sus. Lilith arată ca ceva mic și negru își bagă coada. Cu siguranță Balanțele pot deveni victimele infidelităților, dar le pot și genera. Pot agresa sau pot fi agresate. Retrogradarea lui Marte arată felul în care se întorc problemele, care inițial par rezolvate, dar care din păcate sunt rezolvate doar pe jumătate sau declarativ.
Nervi tociți, confruntări și atenție la buget
De altfel, 2020 vine cu multe tensiuni între planetele aflate pe zodii cardinale, dintre care faceți parte și mai ales în partea a doua a anului, când factorul timp își spune cuvântul prin slăbirea rezistenței în fața unor probleme, tocirea nervilor, făcând în așa fel încât situațiile să sară în aer. Fie că provocați sau sunteți provocat, 2020 nu e un an tocmai liniștit din punct de vedere al ciocnirii de anumite persoane ostile sau cu viziuni diferite, dar lucrurile încep să meargă pentru voi, într-un final și va fi doar o chestiune de timp să vă redobândiți echilibrul.
Din 21 octombrie Luna Neagră sau Lilith intră în zodia Taur, unde va rămâne nouă luni, iar între 15 și 31 decembrie îl întâlnește pe Uranus. Vorbim despre un sector financiar, iar pentru Balanțele cărora le plac cheltuielile, nu poate fi o perioadă prea bună, pentru că apar restricții. Sigur că unii pot cheltui în continuare, dar se numește risipă, iar sfârșitul de an aduce informația unei cheltuieli ce poate depăși bugetul sau vă trimite direct într-un impas financiar. O amendă, o penalizare, o blocare temporară a activității și automat paralizarea sursei banilor, o datorie ce trebuie plătită sau faptul că va fi un salariu în minus în familie și trebuie să acoperiți toate cheltuielile, cel puțin o vreme. Atenție la tensiunile pe care le face Uranus/Lilith și Saturn intrat pe casa iubirii și a copiilor. Nu cheltuiți excesiv, crezând că partenerul de viață vă va iubi mai mult, nu amestecați iubirea și banii. Dacă vă asumați ca copiii voștri să urmeze școli sau chiar facultăți private, va trebui să vă gândiți cum faceți față tuturor cheltuielilor. Nu rămâneți cu banii la limită, lăsați ceva pus deoparte și mai ales, evitați noile datorii.
Horoscop Balanță 2020
Sănătatea Balanțelor în 2020
Destinul aflat și el, până la data de 5 iunie, pe Casa Carierei, dar mai ales a rolului asumat în viață, spune că nu trebuie să faceți afaceri cu familia sau să vă implicați în business-urile lor. Dacă vă veți vedea de ale voastre, riscul de neînțelegeri se diminuează. Să presupunem că nu va fi nicio neînțelegere, dar pe hartă se văd tensiuni. Nu este prima dată când Balanța ține totul în interior, mulțumind pe toată lumea, mai puțin pe ea însăși. Unde se vor răsfrânge aceste tensiuni oare?
Este un an mai bun din punct de vedere medical, dar să nu uităm că impactul unui Saturn prăbușit, poate aduce cădere, epuizare, îmbolnăvire ca urmare a unor sarcini supradimensionate în raport cu propria capacitate, evaluarea incorectă a puterii voastre, mai ales legate de responsabilitățile ce v-au încălcat liberul arbitru, necesitând astfel energie suplimentară pentru a le duce la bun final. Un consum mare de energie, determină mai devreme sau mai târziu această combustie ce nu mai poate fi disimulată.
Problema anului pentru Balanță – relațiile
Relațiile sunt problema în 2020 și pare că sunteți ținta tuturor. Unele trebuie clarificate, pot exista chiar decizii de divorț. Totuși planetele aflate pe Fundul Cerului apasă și pe umerii celor singuri, pot genera depresii și incapacitatea de a vă mai urni din loc, lipsa motivației de a schimba ceva în viața voastră. Vouă, celor din urmă vă spun că merită efortul, deoarece schimbarea raportului de forțe ce are loc anul acesta prin viitoarele piramide pe semne de aer ce se vor forma, promit iubire, dezvoltarea unor relații armonioase, expansiune și posibilitatea de a ajunge departe prin intermediul relațiilor sau în căutarea lor.
Până la 5 iunie cât mai stă Sensul Vieții pe Casa Carierei, vă puteți alege sensul profesional, iar Eclipsa de Lună din 10-11 ianuarie poate juca un rol determinant în acest sens. La asta se adaugă prezența pe grad anaretic în Pești a Lunii negre sau Lilith, care a ocupat de nouă luni de zile încoace casa serviciului și a sănătății. Această perioadă cuprinsă între 19-27 ianuarie poate fi atât de toxică, încât reușește să vă dea bobârnacul de care aveați nevoie să faceți mișcarea mult dorită. Pot fi și condiții medicale agravate de stresul sau condițiile de muncă, dar în special, relațiile cu colegii, cu unii subalterni sau angajați, posibile încurcături amoroase la locul de muncă, vă fac viața mai grea și deveniți mai lucizi că se impune o schimbare.
Destinul în Gemeni – mai multe călătorii
Intrarea Destinului pe Axa Gemeni-Săgetător va deschide calea către călătorii scurte sau îndepărtate, studii medii sau universitare, către spiritualitate și nevoia voastră de exprimare prin idealurile și crezurile ce vă definesc. Încep să se formeze aspecte foarte bune denumite Trigon la Soarele din Balanța, începând cu ultimii născuți în Balanță, către primii, cei din Septembrie. Acest traseu va dura un an și jumătate și astfel veți vedea mai clar drumul pe care trebuie să mergeți. Odată cu intrarea destinului în Gemeni, puteți călători mai mult, dar apar în special oportunități aflate la drum, în străinătate, mai exact. Puteți lărgi orizontul activității voastre, dar puteți studia, puteți urma un Master sau rezidențiate dincolo de granițele țării. Puteți lărgi obiectul de activitate al firmelor voastre prin activităti de comerț, transport, export, import, comunicații, publicații. Puteți crea mai mult și puteți descoperi abilitatea de a face obiecte hand-made. Comunicarea va juca un rol important și puteți studia în acest sens. Puteți scrie, puteți publica, vă puteți împărtăși experiențele cu alții.
Karma negativă pe Săgetătorul aflat pe Casa Drumurilor Scurte, a studiilor medii, a contractelor, a comunicării și a examenelor medii, de tip BAC sau admitere la liceu, Casa Fraților și a Surorilor, trebuie să vă facă mai precauți la cele enumerate mai sus. Nu puteți merge mai departe dacă nu aveti o diplomă de BAC.
Apar neînțelegeri cu frații, surorile, mătușile, unchii, verii, pe problemele deja descrise de mine, referitoare la patrimoniu, moșteniri. Atenție la semnarea oricărui contract, trebuie citit și întrebat în detaliu tot ce nu reușiți să înțelegeți. Când cumpărați o casă, oricât de frumoasă ar fi, analizați bine drumul ce vă duce și vă aduce zilnic spre și dinspre acea casă. Într-o bună zi vă veți sătura de acel drum, dacă vă gândiți suficient și la acest aspect. În alte situații, lucrările stradale din preajma casei pot deranja.
Intrarea Axei Destinului pe axa Gemeni-Săgetător vine însoțită de eclipsele aferente: în iunie pe 5-6 avem o Eclipsă de Lună, apoi 21 iunie Eclipsa de Soare, 4-5 iulie Eclipsa de Lună, 30 noiembrie Eclipsa de Lună și 14 decembrie Eclipsa Totală de Soare. La aceste date, pe segmentele pomenite mai sus, pot apărea evenimente.
Horoscop 2020 Balanță
Venus aduce noroc de oameni potriviți
Un tranzit deosebit anul acesta, mai ales pentru voi, fiind guvernatorul Balanței, îl are Venus care retrogradând între 12 mai și 24 iunie, rămâne mai mult în zodia Gemeni, între 4 aprilie și 8 august. Acolo se va întâlni cu Destinul, dar vor fi la grad perfect la început de august. Dacă guvenatorul vostru întârzie să rămână pe o casă elevată, asta aduce șanse, lucruri bune, perspective, oportunităti, iubire dincolo de granițele țării, iubiri întâlnite în timpul studiilor, șansa unei a doua căsătorii, reușite la examene, șansa afirmării.
Unde mai punem că Venus în Gemeni face aspecte bune cu Balanța, dar și cu Marte din Vărsător toată luna aprilie, pot spune că pentru voi se deschid canale de comunicare fără precedent. Veți întâlni exact oamenii de care aveți nevoie în viața voastră, veți face pași înainte, veți ieși din blocajele de până acum, iar acești oameni sunt presărați pe harta voastră oriunde aveți un gol, fie în plan personal, fie în plan profesional.
În concluzia Horoscop 2020 Balanță, aș dori să spun că acest an reprezintă pentru voi anul împlinirilor și al călătoriilor îndepărtate.
Horoscop 2020 pentru toate zodiile
Pentru o și mai extinsă perspectivă asupra jocurilor pe care le fac planetele în 2020, îți recomandăm să citești și previziunile astrologice din Horoscop 2020 pentru zodia ascendentului tău. Sau, poate ești curios să vezi ce dezvăluie horoscopul anului pentru partenera sau partenerul tău.
Informațiile prezentate în Horoscop 2020 Balanță sunt previziuni astrologice consemnate de Astrolog Cristina Demetrescu. Acestea au fost inițial publicate de pe site-ul Astrostar.ro.