După ce am povestit despre Balanță, acum ajungem și Scorpion, cel de-al doilea semn zodiacal al Triadei de Apă. Așa cum se anunță încă din titlul, Horoscop 2020 Scorpion dezvăluie un an cu provocări, situații neaticipate sau nedorite și transformări. Cheia succesului pentru Scorpioni este modul în care vor aborda și reacționa.
Horoscop 2020 SCORPION
★ Anul comunicării profitabile și al transformărilor radicale ★
Scorpionii traversează o perioadă care nu este dintre cele mai favorabile acestui semn zodiacal. Totuși, este important de știut este că totul depinde de voi și de felul în care vă propuneți să mișcați lucrurile din loc. Este adevărat că intrarea încă din 2018 a lui Uranus în semnul opus, al Taurului, prin opozițiile pe care le realizează de atunci la Soarele vostru natal, vă supune unor situații ce ar putea ține de încălcarea liberului arbitru. Acest context va aduce un nativ în Scorpion în situații pe care nu și le dorește, pe care nu le-a luat în calcul și a căror rezolvare nu depinde de el.
Persoana potrivită la locul potrivit
Dar, aceasta este doar confruntarea cu mentalul colectiv și felul în care ați hrănit și ați recepționat în trecut, poate chiar trecutul karmic, cine știe, informațiile ce țin de această masă energetică în care cu toții ne manifestăm. Sunteți față în față chiar cu propriile voastre limitări, acumulate și transformate acum într-o energie ostilă de dimensiuni foarte mari. Sunteți prin excelență Zodia transformărilor radicale, iar Uranus aflat într-un tranzit de 7 ani pe casa opusă, casa ce definește căsătoria, parteneriatele, contractele, relațiile de colaborare cu alții, clienții, dușmanii știuți sau procesele, face în așa fel încât, atunci când nu înțelegeți importanța schimbărilor, acestea pot veni prin alții și recunosc că nu sunt cele mai plăcute sau binevenite situații, uneori fiind de neînțeles.
Totuși, aceste corecții astrale nu le putem pune nici in categoria “Bune”, nici în categoria “Rele”, ci sunt firești, necesare, naturale. Fie ele și neplăcute, sper să reușiți ca Scorpioni veritabili, măcar în acești șapte ani, să nu pierdeți timpul căutând vinovați pentru ce vi se întamplă, ci să faceți ajustările ce vă vor repoziționa ca om potrivit la locul potrivit.
Am să revin asupra acestui segment al casei opuse, descrise mai sus, undeva spre sfârșitul acestei prezentări, pentru că avem o serie de aspecte în schimbare ce clarifică puțin mai mult situația în care vă aflați.
Aglomerare mare de planete
Horoscop 2020 Scorpion arată că începutul anului 2020 este bogat în evenimente astrale și motivul pentru care spuneam mai sus că nu sunteți zodia cea mai solicitată, acum la început de an, este pentru ca această casă a treia, ce guvernează comunicarea, drumurile, mașinile aflate în proprietate, contractele, examenele, documentele obținute ce atestă specializările voastre, comerțul, transporturile, activitățile legate de scris, tradus, predare, învățământ, frații și surorile, este o casă astrologică, mai lejeră, decât altele, cu mai mult liber arbitru și care ține mai mult de inițiativele voastre. Așadar, vrei să faci un curs sau să dai un examen, ține de tine, nu vrei, te privește. Nu același lucru îl putem spune și despre tinerii care au anul acesta examenul de Bacalaureat, pentru ca acolo nu prea este opțional dacă vrei să reușești în viață.
Totuși, ce este important de menționat și de aceea încep cu acest lucru, este că aici avem o foarte mare aglomerare de planete. Îl avem pe Saturn de doi ani, în 2018 au fost malefici, în 2019 au fost o serie de blocaje, cel puțin 8 luni, iar cei care au așteptat să semneze un contract, să vândă ceva, să obțină o autorizație, să ia un examen, să înceapă un curs, să își cumpere o mașină, să comunice și să lămurească cu cineva lucruri greu de negociat, să ajungă la o concluzie cu rudele apropiate, știu ce enervantă și frustrantă a fost așteptarea.
Jupiter, Marele Benefic care deschide ușile
Vestea bună este că anul acesta nu mai avem genul acela de blocaje și că prezența lui Jupiter, Marele Benefic, este menită să deblocheze toate ușile încuiate mai sus.
Astfel, până la 20 decembrie 2020, cât timp va ajuta Jupiter, este o perioadă excelentă pentru tot felul de contracte, de la contracte de muncă, până la vânzări sau cumpărări de case, pentru examene, pentru rezolvarea unor probleme cu care frații sau surorile v-au împovărat în ultimii doi ani, pentru BAC, pentru cei care intră acum la liceu, pentru achiziția unui autoturism, pentru afaceri, comerț, transporturi, pentru cei care doresc să devină profesori, să scrie și să publice, pentru cei care fac tot felul de cursuri pentru a schimba ceva în viața lor din punct de vedere profesional, situație prioritară în 2020.
La aceste aspecte se leagă frumos Uranus, menționat mai sus și o face pe zodii de pământ. Casa a treia a Gemenilor, cea cu examenele este o casă mobilă, de mișcare, așadar, un liber arbitru blocat sau încălcat pe o parte, va da posibilitatea să vă mișcați în altă parte, găsind poate mai târziu explicația și sensul acestor mutări.
Conjunctia istorică Saturn-Pluton
Horoscop 2020 Scorpion dezvăluie în luna ianuarie are loc o conjuncție istorică a două planete grele, Saturn și Pluton, dar cu maxim în 12 ianuarie. O să mai auziți vorbindu-se despre asta, imediat după Anul Nou. Trebuie să știți că cele două planete se întâlnesc o dată la 38 de ani, ceea ce este rar, iar întâlnirea lor modifică lucrurile din fundație. Este un aspect care în general și la nivel global determină schimbări uriașe de direcție a omenirii la nivel politic, geografic, terestru, referitor la resursele pământului, geopolitic, dar și multe domenii profesionale, economice, ca efect al unor decizii luate de foruri înalte sau negocieri între marile puteri. Totuși are legătură cu casa astrologică menționată mai sus, acolo unde s-au aglomerat planetele și unde Jupiter a intrat să facă lumina. Ceea ce povesteam mai sus se poate declanșa și în urma unor schimbări ce nu țin de voi, pot avea legătură cu legislația, cu unele schimbări de masă, dar care produc efecte și în viața voastră.
În plus, fiți atenți și la accidente, mai ales ca pe 10-11 ianuarie avem și o Eclipsă de Lună pe Rac, dar care afectează întreaga Axa a Drumurilor. Un accident, o schimbare de lege, o expropriere, plecarea din țară a unui frate, dar și deschiderea unor oportunități, schimbă ceva în viața voastră și Jupiter ne promite că va fi o schimbare profitabilă. Aș vrea să mai menționez că unii Scorpioni au avut accidente din care au ieșit teferi înaintea producerii unei schimbări majore în viața lor. Este un alt motiv să meditați profund la cursul vieții voastre și să nu lăsați evenimente exterioare să vă modifice orbita.
Horoscop 2020 Scorpion și Luna Neagră în Pești
Atenție la 2 capitole – iubirea și copiii
Deși nu mi-am propus să construiesc acest horoscop defalcat pe luni, avem de-a face cu o Lună Neagră aflată pe grad anaretic în Pești, pe Casa Iubirii și a Copiilor între 19 și 27 ianuarie 2020. Atenție așadar, la acest sector!
Pot apărea probleme în paradis, puteți avea o deziluzie referitoare la iubitul sau iubita voastră, puteți găsi că lucrurile nu sunt ceea ce păreau a fi, riscați să vă lăsați ispitiți într-un joc amoros fără scop, apare riscul de sarcini nedorite sau dorite, dar forțate, există tentații vicioase și legate de jocuri de noroc sau de a risca sume de bani, mai ales pentru cei care credeau că se vindecaseră de astfel de obiceiuri.
Este bine să fiți atenți și la conduita copiilor voștri, aceia care îi aveți. Este posibil să aibă și ei preocupări secrete, care pot fi corijate din timp, dacă le descoperiți. Nu excludeți problemele medicale de care pot suferi copiii și erorile medicale ce se pot manifesta exact în această perioadă.
Lilith – 10 luni de tranzit în Berbec
Luna Neagră vorbește despre carieră și sănătate
Apoi din 28 ianuarie până pe 21 octombrie Lilith sau Luna Neagră va parcurge zodia Berbec, care pentru voi se poziționează pe Casa Muncii, a obligațiilor față de alții, dar și a sănătății. Lilith slăbește energia segmentului parcurs, făcându-l vulnerabil. Lilith nu este planetă, dar scăzând vibrația pe acolo pe unde trece, aduce o serie de neajunsuri și scoate la iveală păcatele, nu virtuțile.
Acest sector al sănătății și al muncii este cu atât mai puternic marcat negativ, cu cât în 29 iunie intră în zodia Berbec și planeta Marte, considerată în Zodiac Micul Malefic. Marte revine într-un punct o dată la doi ani, însă acum, datorită retrogradării ce are loc între 9 septembrie și 13 noiembrie, în loc de o lună și jumătate, va rămâne până la începutul lui ianuarie 2021, generând împreună cu Lilith, sub influența întreită a semnului marțian pe care îl parcurg, o serie de probleme. Din punct de vedere medical, Lilith aduce posibile erori medicale sau posibile vești proaste. Este o casă a sănătății ușoare, probleme vindecabile, dar Lilith vă poate ține departe de un diagnostic corect. Marte vine cu dureri și indicații de intervenții chirurgicale sau tratamente injectabile.
Dacă aveți o problemă medicală reală, nu discutăm, trebuie să faceți ce zice medicul, dar nu este anul potrivit pentru înfrumusețări cu ajutorul bisturiului. Berbecul guvernează capul, ochii, nasul, sinusurile și acestea pot fi zonele mai vulnerabile, atât prin probleme medicale, cât și prin accidente.
Casa Sănătății este generică, putând include și alte probleme medicale. Dacă aveți de făcut o intervenție, măcar, dacă nu este urgentă, nu o faceți când este Marte retrograd, ci de preferat, după ce își încetează retrogradarea. Astfel evitați o a doua intervenție în același scop. Dacă un copil trebuie operat de polipi intră în această situație, de preferat să lăsați intervenția după 13 noiembrie 2020. Alergiile, mai ales cele la ambrozie se vor înmulți și vor trebui luate măsuri serioase de combatere a acestor buruieni.
Ape agitate la locul de muncă
În ceea ce privește serviciul, 2020 vine cu aceste tranzite menționate mai sus, ale Lunii Negre și a lui Marte ce strică apele la locul de muncă. Pot apărea conflicte prelungite, poate nu vă mai place ce faceți, poate ați angajat o echipă de care nu sunteți mulțumiți. Aspectele vizează condițiile de muncă, colegii, flirturile la locul de muncă ce duc la încurcături, mai ales atunci când se petrec între persoane căsătorite sau persoane ce se află pe grade ierarhice diferite, ce fac deliciul bârfelor, dar nu numai. Distanța față de locul de muncă, poate fi un alt neajuns, având în vedere tensiunile ce se formează între casa muncii și cea a drumurilor.
Lilith aduce dezorientare profesională, iar unii dintre voi nu vor ști încotro să o ia. Alții pot aștepta ca pe ace, având în vedere aceleași tensiuni, să se semneze contracte ce anunță prelungirea activității în acel loc. Alții sunteți blocați de faptul că nu ați luat examene, pe care sper să le promovați în 2020, tocmai pentru că acum îl avem pe Jupiter acolo. Nu este bine să faceți afaceri cu frații, surorile, verii, unchii, mătușile, nașii. Dacă condițiile la locul de muncă, cum ar fi aerisirea, frigul, lumina, curentul, poziționarea biroului, trezitul de dimineață sau orele târzii petrecute la serviciu, delegațiile cu deplasări multiple vă afectează, acestea sunt motive de schimbare în 2020, mai ales ca în 5 iunie Axa Destinului se mută de pe axa Rac-Capricorn, pe axa Gemeni-Sagetator, iar pentru voi. Gemenii ocupă Casa Schimbărilor Radicale și când spui schimbări radicale spui Scorpion. Iată compatibilitatea!
Horoscop 2020 Scorpion
Axa Destinului
Până pe 5 iunie Destinul mai rămâne pentru cinci luni în zodia Rac, pe Casa Străinătății, a studiilor superioare și a dezvoltării spirituale. Călătoriți, învățați, rugați-vă! Probabil ați făcut-o și până acum, dar este un tranzit benefic pentru cei care acum iau decizia să urmeze o facultatea, ori doresc să plece din țară, fie se gândesc la extinderea activității în afara granițelor țării sau la studii în străinătate. Călătoriile pe care le faceți de un an de zile încoace și pe care încă le mai faceți până în vară, au o semnificație, anume, mai mult ca altădată. Fiți atenți la mesajele pe care le primiți acolo, căci pot fi adevărate călătorii inițiatice, primiți semne sau vă puteți lăsa inspirați pentru o schimbare ce urmează să o faceți. Nu mai vorbesc despre cunoștințele noi făcute în aceste călătorii.
Trecerea Destinului în Gemeni, pe casa opt, Casa Schimbărilor Radicale, generează în viața voastră un proces mai ușor de digerat decât pentru alte zodii. Nu este ușor pentru un astrolog să spună cuiva “uită-te bine la viața ta de acum, pentru ca peste un an și jumătate vei fi altă persoană”. Aceste schimbări reprezintă fie acte deliberate și veți fi ajutați de Destin în acest sens, fie acte impuse și vă veți trezi în câteva caruseluri dintr-un parc de animație, ca distracție nu pot să spun că ar fi.
Este de menționat că schimbările sunt de 3 feluri. Cele benefice evident inițiate de voi și probabil unii din voi știți că vreți să vă căsătoriți, să divorțați, să schimbați serviciul sau casa; cele la fel de benefice pe care le inițiază soțul, soția și evident sunteți atrași în noua filă de viață prin acordul vostru, schimbând casa, orașul, țara etc. Dar cele care vin de exemplu prin faptul că un soț pleacă de acasă, printr-un faliment al firmei, printr-un proces pierdut sau printr-o executare silită, nu mai sunt așa bine primite, deși viața merge oricum înainte.
Plata datoriilor de tot felul
Destinul aflat pe casa patronată de zodia voastră se numește Destin de renunțare. Renunțarea nu înseamnă abandon. Aveți ceva de plătit, plătiți. Depindeți de ceva sau cineva care nu va lăsa să trăiți, renunțați la atașamente. Tatăl va domina la vârsta de 30 de ani, nu mai acceptați bani de la el! Eliberarea va presupune evident și transformarea unor proprietăți în lichidități, pentru plata unor datorii sau pentru despăgubirea unui soț de care divorțați și cu care aveți de împărțit lucruri.
În timpul acesta Nodul Sud Karmic este pe Săgetător pe Casa Banilor câștigați. Atenție! Rezolvați-vă problemele și achitați-vă datoriile, dar nu vă sugrumați prea tare cu credite! Evaluați corect potențialul vostru și mai bine vindeți ceva, decât să investiți și să vă blocați banii. Acest lucru este posibil, doar dacă investiția este profitabilă.
A investi împreună cu cineva sau a vă asocia nu recomand anul acesta. Casa Parteneriatelor este proastă. La fel și cea a proceselor. Nu pot ști în ce intrați, dar vă recomand să nu inițiați voi mari războaie.
Nemulțumiri salariale
Dacă avem malefici pe Casa Ocupației profesionale, Karma negativă pe cea a banilor, iar Saturn cum vom vedea în paragrafele următoare, în cea mai joasă poziție a hărții, probabil veți fi printre zodiile nemulțumite, nu numai de condițiile de muncă, dar și de salariul vostru. Dacă un coleg cu care împărțeați munca pleacă, voi veți prelua totul fără nicio remunerație suplimentară, un motiv în plus de frustrare.
Iată de ce s-au inventat schimbările și aici Destinul este de ajutor. Atunci când ajungeți cu viața voastră într-o înfundătură, înseamnă ca este timpul să părăsiți acea încăpere a vieții și să intrați în alta, cu curaj. Vă așteaptă noi provocări. Nu mai spun de multitudinea de planete de pe casa cursurilor și a examenelor ce vă susțin în mod armonios, tot planul vostru de schimbare. Un Scorpion adevărat nu schimbă doar serviciul, ci și meseria.
Meseriile vocaționale
Nu același lucru îl pot spune despre cei cu meserii vocaționale, care nu prea au ce schimba. Aceștia vor traversa o perioadă mai greoaie la serviciu, cu atât mai mult, atunci când ierarhiile sunt mai complexe și doi ani și jumătate de aici înainte răbdarea este cheia succesului. Nu va fi de bun augur o luptă din partea voastră, ci mai degrabă o apărare cuminte a locului pe care îl dețineți. Este posibil ca unele cauze să fie la conducere.
Pe casele banilor, acolo unde va sta timp de un an și jumătate axa Destinului, avem cinci eclipse anul acesta, fapt ce va genera la datele menționate evenimente de genul celor amintite mai sus. În iunie pe 5-6 avem o Eclipsă de Lună, apoi 21 iunie Eclipsă de Soare, 4-5 iulie Eclipsă de Lună, 30 noiembrie Eclipsa de Lună și 14 decembrie Eclipsa Totală de Soare.
Venus retrograd
Bani, iubire și relații ascunse
Un parcurs atipic anul acesta din cauza retrogradării sale îl are Venus, Micul Benefic, Planeta Iubirii, dar și cea care guvernează banii. Între 4 aprilie și 8 august Venus va sta tot acolo unde stă și Destinul, în zodia Gemeni, pe Casa Banilor proveniți din alte surse decât salariul. Venus va /fi/ retrograda între 12 mai și 24 iunie. Însoțind Destinul în această perioadă, pot spune că vine cu anumite oportunități, bani în plus din diverse colaborări, câteva comisioane, reduceri, bani oferiți de familie etc. Poate veți recurge și la bani împrumutați dacă aveți o urgență. Se găsește un prieten care să vă ajute, dar fiți atenți la retrogradare, căci este posibil să nu îi returnați la timp.
Dacă vorbim despre iubire, acest Venus are o vinovăție a lui. Vestea bună a lui 2020 este că scăpați de Lilith de anul trecut care v-a indus în eroare sau v-a pus să faceți păcate. Dar, nici cu Venus retrograd în Gemeni pe Casa Ascunsă sau Casa Sexualității, cum se mai numește, nu mi-e rușine. Este posibil să vă lăsați purtați spre aventuri pasagere sau cum spuneam mai sus, să aveți un flirt la locul de muncă. Motivele pentru care țineți această relație ascunsă, vă aparțin.
Nu vreau să stric casa nimănui, poate tranzitul nu este despre iubire, ci doar despre bani, însă Venus în Gemeni este favorabil doar adolescenților, altfel el duce către duplicitate, frivolitate, adultere sau relații pentru care puteți fi răstigniți pe altarul iubirii, de către cei cărora viața personală nu le aduce mari satisfacții. Atenție! Nu este cel mai periculos tranzit, însă Venus și adjectivul veneric au o rădăcină comună, iar casa sănătății nu este excelentă. Mai ales atunci când există aventuri pasagere, folosiți protecție!
Saturn în Vărsător
Rezolvarea problemelor domestice
Revenim la chestiuni mai pământești și vă anunț că între 23 martie si 2 iulie Saturn coboară pe zodia Vărsătorului, unde va reintra pentru doi ani și jumătate din 17 decembrie. Pentru voi poziția lui Saturn este mai greoaie, ca și pentru toate celelalte semne de apă. Lui Saturn îi place sus, pe culmi, iar aici pe a patra casă a casei, a familiei, a mamei, a Sinelui, are de rezolvat chestiuni domestice sau de suflet, mai degrabă. Un aspect bun este pentru Scorpionii care rămân să muncească de acasă, își fac firme cu sediul social acasă, încep lucrări de construcție sau renovare a unei case, cei care pleacă de acasă în țări străine, nativele Scorpion care nasc și rămân acasă pentru creștere copil, Scorpionii care construiesc sau își propun să administreze un teren în scop agricol sau altfel etc.
Pentru cei care se visează pe culmi nu este o perioadă nemaipomenită, cu atât mai mult atunci când faceți parte dintr-o ierarhie și nu depinde totul numai de voi. Ce se întâmplă cu Saturn aceste 3 luni în 2020 este doar un preambul. Împreună cu Sensul Vieții aflat pe casa schimbărilor, dar și datorită maleficilor de pe casa muncii, puteți avea surprize, dacă în ultimii ani nu ați construit corect poziția voastră. Nu mă refer la toți cei născuți în Scorpion. E clar că mulți din voi veți fi fericiți, ocupându-vă mai mult de familie sau de o nouă locuință. Alții veți merge la muncă de nevoie, acordând mai mult timp învățăturii ce vă va pregăti pentru o nouă evoluție. Cu Saturn nu va fi ușor. Pare infinit timpul de așteptare. Aveți grijă în ce vă băgați! Proiectul vostru nu trebuie să depășească posibilitățile. Grijile de la casă, familie, părinți, pot fi destul de mari. Este un alt motiv pentru care unii dintre voi lăsați planul profesional pe planul doi.
Lilith în Taur timp de 9 luni
După intrarea lui Lilith în zodia Taur după 21 octombrie și mai mult între 15 și 31 decembrie, cei cu care plecați la drum într-un astfel de proiect pot da înapoi, iar voi riscați să rămâneți singuri ducând pe umeri tot greul. Acest aspect care va dura nouă luni slăbește Casa Căsătoriei, a parteneriatelor și poate genera procese și conflicte. Este unul din motivele ce mă face să vă avertizez în legătură cu posibile construcții pe care le ridicați în asociere cu un partener, ce pot intra într-o fază anevoioasă până la finalizare și recepție. Tot acesta este motivul pentru care cei care sunt asociați în firme și ai căror parteneri fac surprize, pot avea trei ani dificili de acum. În vară aveți un eșantion temporal care vă arată ce se poate întâmpla. Luați măsuri și decideți pentru viitor fără un optimism inutil, ci cu rațiune și înțelepciune.
Saturn în Vărsător vine cu alai
Vestea bună este că în decembrie atunci când reintră Saturn în Vărsator pe această casă a casei sau a familiei, o face cu alai, împreună cu Jupiter ce aduce un an de zile, după 20 decembrie o serie de realizări pe acest sector. Voi vorbi mai pe larg despre Jupiter în Vărsător în 2021, dar Scorpionii ce vor să facă schimbări de casă sau investiții este mai bine să o facă în 2021.
Jupiter mai aduce bebeluși, case frumoase, vindecarea mamei, întemeierea unei familii, dar și mai mult maturizare, prin conștientizarea Sinelui, chiar și într-o perioadă grea cum este cea cu Saturn căzut. Mulți veți înțelege corect sensul acestei perioade și am încredere că Scorpionii sunt ultimii care se lasă doborâți de energii mai puțin prietenoase.
2020 este pentru voi anul comunicării profitabile și al transformărilor radicale.
★ Horoscop 2020 pentru toate zodiile ★
Pentru o și mai extinsă perspectivă asupra jocurilor pe care le fac planetele în 2020, îți recomandăm să citești și previziunile astrologice din Horoscop 2020 pentru zodia ascendentului tău. Sau, poate ești curios să vezi ce dezvăluie horoscopul anului pentru partenera sau partenerul tău.
Informațiile prezentate în Horoscop 2020 Scorpion sunt previziuni astrologice consemnate de Astrolog Cristina Demetrescu. Acestea au fost inițial publicate de pe site-ul Astrostar.ro.