Motto: Le-a spus și o pildă:

„Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic ca să-l pună la o haină veche ; altfel rupe și haina cea nouă, și nici peticul luat de la ea nu se potrivește cu cea veche.

Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă și burdufurile se distrug; ci vinul cel nou trebuie pus în burdufuri noi și amândouă se păstrează.

Și nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voiește din cel nou, căci zice:”Este mai bun cel vechi.” Luca 5, 36-39

Toată filozofia vinului, toată teoria vinului nou se găsește în acest text. Deja, la acea epocă, oamenii erau conștienți de importanța învechirii vinului … Rămâne totuși de știut, ce însemna pe atunci un vin vechi: în mod cert nu vinul anului, dar nici unul de zece sau cinsprezece ani. Azi, ca și acum două mii de ani, vinul nou este sinonim de convivialitate, mai mult un moment psihologic în ciclul anual al vieții, decât o satisfacție gustativă. Momentul culesului este cel așteptat timp de un an, pentru a a avea ocazia de a degusta „nectarul viilor”.

Plăcere a palatului și a spiritului, efemeră ca toate plăcerile, se consumă la podgorie, direct pompat din butoiul sau cuva de fermentație. Ușor „șprițat”, lichidul evoluează în fiecare zi devenind din ce în ce mai sec, semn că alcoolul înlocuiește zahărul. La acest stadiu vinul este încă tulbure, se va limpezi progresiv în timpul creșterii pe drojdie. Pe vremuri fiecare vin își câștiga personalitatea din cepajele utilizate, din locurile de proveniență, din podgoriile în care crește via, din microclimatele de care profita, din știința ancestrală a viticultorului care îl cultiva și îl creștea, și chiar din lucruri care par nesemnificative, cum ar fi calitatea pivnițelor sau a butoaielor de stejar.

Vinul nou și logica productivistă

Astăzi, vinul cucerindu-și noi consumatori needucați și noi teritorii de-a lungul globului, este obligat să asimileze o nouă logică productivistă și de marketing ca orișice alt banal produs. Ca să placă și să fie vândut, vinul nou trebuie să fie, indiferent de sticlă, identic ca aparență și ca gust, să fie recunoscut și mai ales să nu facă surprize consumatorului.

Deci, e necesar să confecționezi un produs standardizat în care toate componentele se topesc într-un gust plăcut și neutru. Pentru aceasta toate vinurile cu aceeași denumire sunt vinificate împreună. Caracteristicile particulare trebuie sparte și diferențele abolite pentru ca vinul să fie cel care a fost definit dinainte, se trece de la o identitate de proveniență la o identitate colectivă, și pentru ca aceasta să nu devină prea complicată, un vin nou este adeseori produs într-o primă fază dintr-un singur cepaj.

Les Beaujolais Nouveau

Les Beaujolais Nouveau
Foto: Beaujolais
Nici un exemplu nu este mai elocvent decât oroarea care se numește Beaujolais Nouveau. Printr-o acțiune de marketing de o complexitate nebănuită, printr-un miracol de logistică fără precedent, în fiecare an, cândva după 15 octombrie, în toate restaurantele sau barurile lumii, de la Sydnei la Tokyo și de la București la New Orleans, se afișează inscripția: „Le Beaujolais Nouveau est arrivé!” (Beaujolais-ul Nou a sosit). Și, în aceeași seară, cu Oh-uri și Vai-uri, snobii lumii, deschid, cu mâinile tremurânde, sticla care pe alocuri costă o mică avere și se delectează cu o poșircă banală. Ba, îi și găsesc un gust de căpșună sau de afină, în funcție de an.

Dacă operația de marketing este reușită și benefică, nu același lucru se poate spune despre vinul de Beaujolais, care nu are decât de pierdut din această mascaradă publicitară.

A fost odată ca niciodată …

Culesul viei și vinul, prilej de bucurie

La noi, ca peste tot, culesul viei și vinul au fost (din păcate la timpul trecut), prilej de bucurie, de sărbătoare și, s-o spunem cinstit, de strașnice chefuri. Bucureștenii bogați, dar și cei mai puțin, plecau la începutul toamnei pe la moșie, chiar dacă aceasta nu avea decât două-trei pogoane. La Dealul Mare, la Drăgășanii Vâlcei, Nicoreștii Tecuciului sau la Cotnarii Moldovei, taraful cânta și culegătorii aruncau coșurile de strugure rubiniu sau alb în teascuri. Spre seară chiotele petrecăreților care se întrecuseră cu băutul vedrelor de vin nou făceau să răsune dealurile. Poloboacele de must, luau fie calea mustăriilor care abia așteptau cu pastrama fumegândă această răcorire a gâtlejurilor, care calea întunecatelor beciuri unde vinul, ca un înțelept, îmbătrânea încetișor ca să devină șampania Chateau Ykem din viile Simulescu, sau adevărata Crâmpoșie de Drăgășani sau Cotnarul din viile Roznoveanu și Greceanu. După ivirea filoxerei, animația a mai scăzut și obiceiurile bucuriei s-au cam pierdut.

Astăzi, viile sunt în majoritatea lor reconstituite cu alte calități decât cele autohtone, cu altoaie străine, dar calitatea vinului este inferioară și durata conservării lui nu ține nici pe sfert pasul cu durata vinului nostru de odinioară. Cine a trăit pe atunci, a apucat, desigur, vremea când vinul ales (tămâioasa, de pildă), îl puneau părinții la păstrat la naștere și-l destupau la cununie. Astăzi avem parte de tot felul de Murfatlaruri, Jidveiuri și Bohotine, care, vinuri noi fiind (maximum un an-doi), n-au nici pe departe gustul, buchetul, și tăria adevăratelor vinuri românești.

Mai sunt vinuri, adevărate minuni de vinuri, pe care vi le amintesc, celor care vor într-adevăr să bea vin, nu surogate: Plebanoș de Aiud, vinișor parfumat și senin, Riesling de Corcova, Creață de Teremia Mare, Merlot de Vârteșcoiu, vin ca o flamură, cu multă delicatețe.

Final de poveste …

Vinul nou

Vin nou, Aligoté-ul de Iași e bun până la un an, pe urmă nu ține la tăvăleală. După nenorocirea filoxerei, au mai rămas în țară zone neatinse de prăpăd, care mai produc vin, e drept în cantități mici, așa că trebuie să vă grăbiți să cumpărați câteva sticle pe la vreun târg, salon, expoziție de vinuri, să-l lăsați să se învechească oleacă, cam vreo 5-6 ani, și-apoi în tihnă să vă delectați cu el. Iată o mică listă (probabil incompletă) a acestor vinuri prefiloxerice: Iordana de Alba, Negru moale (Seina) și Negru vârtos (Corb) din Mehedinți, Majarcă de Teremia Mare (Banat), Mustoasă de Maderat (Arad), Plăvaie de Odobești, Verdea de Panciu. Cu aceste vinuri în beci nu mi-ar fi teamă nici de Apocalipsă, nici de creșterea, inerentă de altfel, a impozitelor.

În concluzia acestui articol despre vinuri nu-mi rămâne, leneș ce sunt, decât să vă citez din acel mare „hronicar, gastro-enorm, beutor”, cum îl numeau contemporanii, pe Păstorel Teodoreanu:

De atunci, ori de câte ori aud despre vreun podgorean că trage vinul la sticle la al doilea sau la al treilea an, îmi amintesc de balerca profesorului Macovei, de povestea lui Cădere și de vorbele lui Trahanache al lui Caragiale: „Ai puțintică răbdare, frate!”

 

LASĂ UN MESAJ

Scrie comentariul tău
Scrie-ți aici numele aici