Ziua Internațională a Prieteniei

    0
    Ziua Internațională a Prieteniei

    Astăzi, de Ziua Internaţională a Prieteniei, spunem LA MULȚI ANI!, tuturor celor care apreciază ceea ce Mircea Eliadea numea atât de frumos „fericire pe Pământ”.

    La propunerea UNESCO, în anul 2011 Adunarea Generală ONU a adoptat oficial declarația prin care toate statele membre vor sărbători pe 30 iulie Ziua Internaţională a Prieteniei. A fost o decizie mânată de dorința ca în același timp toate țările să sărbătorească ceea ce Este o zi în care cu mic cu mare ar trebui să ne reamintim importanța relațiilor de prietenie nu doar la nivel individual, ci și la nivel de comunitate. Celebrarea acestei zile se face evenimente locale, obiceiuri naționale sau regionale, activități educaționale, toate menite să susțină conștientizarea valorii relațiilor de prietenie.

    Reclama

    Ziua Internațională a Prieteniei @ Iscodescu.ro

    Suntem atât de prinși în ițele-ncurcate ale acelor multe lucruri pe care suntem nevoiți să le facem, încât uităm de multe ori să apreciem prietenii. Întotdeauna ne este la îndemână să găsim scuze, motive și alte pretexte pentru care am uitat de ele. Iată de ce echipa Iscodescu și-a propus să vă reamintească de Ziua Internațională a Prieteniei unele dintre cele mai frumoase citate românești despre prieteni și prieteni.

    CITEȘTE! Prietenia și prietenii – 55 de citate și proverbe românești

    Tot despre sărbătorirea prieteniei …

    • Joyce Hall — acesta este primul care a propus o zi internațională a prieteniei; în 1919, a lansat a pe piață cărțile poștale Hallmark, alegînd ziua de 2 august pentru a sărbători prietenia;
    • Ambasadorul Prieteniei — în 1997, Winnie the Pooh, celebrul ursuleț din desenul animat, a fost numit de către ONU „Ambasadorul Prieteniei”;
    • Ziua Prieteniei — sunt țări care sărbătoresc Ziua Prietenie în alte zile: 14 februarie (Finlanda şi Estonia), 20 iulie (Argentina şi Brazilia), prima duminică din iulie (Malaezia, Peru și India);
    • Ziua celui mai bun prieten — în Statele Unite ale Americii, pe 8 iunie se sărbătorește în fiecare an Ziua celui mai bun prieten (Best Friends Day). 

    Mai multe informații cu privire la Ziua Internațională a Prieteniei puteți citi pe site-ul ONU.

    LASĂ UN MESAJ

    Scrie comentariul tău
    Scrie-ți aici numele aici