Horoscop 2019 — Triada de Aer

Află previziunile astrologice pentru toți cei născuți în zodiile Gemeni, Balanță și Vărsător!

0
Triada de Aer - Horoscop 2019 - Cristina Demetrescu

Horoscop 2019 — Triada de Aer îți oferă câteva aspecte importante privitoare la aspectele astrologice cu care se vor întâlni cele trei semne zodiacale — Gemeni, Balanță și Vărsător. 

* * * Triada de Aer * * *

Gemeni

Gemeni - Horoscop 2019 - Cristina Demetrescu

Reclama

A trecut deja un an de când zodiile de aer trec printr-un proces dificil de transformare și reclădire pe temelii noi a întregii vieți. Gemenii sunt marcați în continuare în 2019 de traversarea lui Saturn, Planeta Profesor, cea care cântărește și Timpului, pe una dintre cele mai dificile case astrologice, cea a transformărilor radicale. Este o etapă ce va dura până în decembrie 2020, mai puțin 3 luni și jumătate, din acest ultim an, între 23 martie și 2 iulie 2020, când Saturn este în Vărsător și devine avantajos pentru voi.

Chiar din februarie, grupul de prieteni, altădată ocupant al locului întâi în viața voastră, ar putea fi înlocuit printr-un salt al vostru, de preocupări mai serioase, ce vă obligă să valorificați mai atent timpul. Învățați să selectați unele întâlniri, evaluați eficiența lor în raport cu alte pierderi inevitabile legate de factorul Timp și schimbați vitejește sensul de mers în viață. 9 ani de aici înainte, veți învăța multe despre raportul de forțe aflat pe casa prietenilor sau grupurilor cărora aparțineți.

Din 7 martie Uranus intră pentru 7 ani tot pe o casă dificilă, o casă astrologică ce are legătură cu puternice transformări în conștiința voastră. Cât de blând va fi Uranus traversând o casă a încercărilor, dar și a iluminării, depinde de transformările ce au loc între decembrie 2017-decembrie 2020.

Încă un aspect al lui 2019 este că în dragoste trebuie să urmăriți iubirea adevărată. Abandonați cu desăvârșire ideea unor relații pasagere sau bazate doar pe atracție fizică. Aveți nevoie să vă refaceți energia, nu să o pierdeți. Aș spune că pentru mulți genul acesta de relații pasagere, extraconjugale sau de frica singurătății pot fi chiar periculoase. Citește Horoscop 2019 Gemeni, versiunea completă!

Balanță

Balanța este acea zodie ce aduce nu numai nativilor săi, ci tuturor celorlalți, prin planetele pe care fiecare le are pe aceasta zodie sau prin poziția zodiei pe o hartă natală, lecția echilibrului, a medierii, a îndeplinirii unor sarcini fără conflict, prin diplomație și armonie. Cu toate acestea, este zodia cu cele mai mari extreme și devieri, dacă energiile nu sunt distribuite cum trebuie. Dar, acestea reprezintă excepții. Mai mult ca niciodată, Balanța, care multă vreme își conservă energia, tocmai din dorința de a nu provoca repercusiuni de tip bumerang în jurul său, tocmai ea, a ajuns în punctul de a se lupta, literalmente, pentru menținerea acestui echilibru, care acum nu mai vine chiar de la sine. Temerile vechi erau legate de riscul de a ieși din zona de confort, care aduceau firește consecința pierderii nenumăratelor ocazii, de valorificare a propriul potențial. (…)

Vor exista multe momente ale acestui an, aproape în fiecare lună, de aceea nu le mai enumăr, când tensiunile generate de aspectele “în viteză”, vă vor provoca să rezolvați rapid o serie de situații, să luptați cu timpul, (…) să ieșiți din zona de confort, să căutați urgent soluții salvatoare și să vă străduiți să stingeți niște scântei, în așa fel încât acestea să nu devină flăcări mari ce mistuie diversele relații prin conflicte. Trebuie să căutați aceeași manieră măsurată prin care indiferent de provocări, să reușiți să țineți sub control posibile provocări. (…)

Sentimental vorbind, așteptați să treacă data de 3 mai pentru a nu vă prinde urechile în iubiri neserioase. Nu mai sunt aspectele dure ale anului trecut, dar pericolul nu dispare în primele 4 luni ale anului. Ulterior nu vorbim de un an prin excelență sentimental, însă aici intervine harta și destinul fiecăruia, de a găsi ceea ce caută. Mai mult, în 2019 vorbim despre relații la distanță cu care vorbiți mult prin epistole. Mai greu cu îndrăgostitul ori eu am zis să faceți ce simțiți. Însă, în ideea în care vorbim totuși despre dragoste și întemeierea familiilor, atenție la relațiile cu familia prin alianță și evitați a locui cu alte rude decât cu partenerul de viață. Citește Horoscop 2019 Balanță, versiunea completă!

Vărsător

În fiecare an există zodii mai bine aspectate, mai neutru aspectate sau mai dificil aspectate. Și, anul acesta, ca și 2018, dar poate nu la fel de agresiv, zodiile de aer, suporta tensiuni de transformare, reașezare, dar și de finalizare a unor procese, structuri, etape, ce reprezintă o parte esențiala e vieții fiecărui om în parte. (…)

Jupiter, Marele Benefic, se va afla până la 2 decembrie pe Casa Protecției pentru voi, așa încât nu aveți un înger păzitor, ci o armata întreagă cu aripi largi și acești îngeri lucrează prin oamenii de lângă voi. (…) Jupiter stă pe casa voastră, care se numește Casa Protecției, face aspecte bune la Soarele vostru și indiferent prin ce treceți, optimismul și acuratețea minții voastre trebuie să învingă. Oricând puteți primi o mână de ajutor, atât de la prieteni, cât și de la persoane ce se pricep la tot felul de lucruri de care aveți nevoie. De aici, din sfera socială și sfera prietenilor practic vin cele mai interesante șanse. Idei de afaceri, parteneri, invitații la evenimente importante, posibilitatea de a vă afirma. Puteți în paralel cu profunzimea pe care o creează Saturn să deveniți voi înșivă Maeștri pentru alte persoane. Orientarea spre noi arii de interes vă ajută, de asemenea, să descoperiți oameni noi și să vă faceți noi prieteni, intrând în lumi noi.

Chiar și iubirea poate fi întâlnită, tot în cercuri largi. Aveți într-adevăr tendința de a vă retrage, de a vă simți obosiți, epuizați, plictisiți, dar dacă doar singurătatea vă apasă, luptați împotriva ei, ieșind în lume.

Alte vești bune pentru 2019 sunt că, spre deosebire de 2018, dar și 2017, Karma nu mai stă pe zodia voastră, nu mai sunteți la fel de porniți sau furioși, însă încă mai avem Luna Neagră sau Lilith în Vărsător până pe 3 mai. Acest aspect poate aduce în continuare unele excese din partea voastră, comportament schimbător, trecerea unor idei de la o extremă la cealaltă, anarhism, imposibilitatea de a vă face înțeles, controverse, inclinații vicioase, o imagine puțin șifonată, dar și imposibilitatea de autovizualizare corectă. Așadar, vă sfătuiesc să traversați aceste 4 luni ale anului cu moderație. Citește Horoscop 2019 Vărsător, versiunea completă, aici!

Horoscop 2019

Citește Horoscopul 2019 pentru zodia ascendentului tău: Triada de Apă (Rac, Scorpion, Pești), Triada de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn), Triada de Foc (Berbec, Leu, Săgetător).

Triada de Apă - Horoscop 2019 - Rac, Scorpion, Pești Horoscop 2019 - Triada de Pământ Horoscop 2019 - Triada de Foc

LASĂ UN MESAJ

Scrie comentariul tău
Scrie-ți aici numele aici