fbpx
Acasă Jos Pălăria! AutoVortex România – locul I la Campionatul de Robotică din Coreea de Sud

AutoVortex România – locul I la Campionatul de Robotică din Coreea de Sud

0
AutoVortex România – locul I la Campionatul de Robotică din Coreea de Sud
Autovortex Romania - echipa națională de robotică

Ziua de 26 ianuarie 2019 va rămâne pentru AutoVortex România, Echipa Națională de Robotică, o experiență de neuitat. După ce anul trecut s-au întors acasă cu locul întâi de la competiția de robotică din Coreea de Sud, anul acesta s-au hotărât să își dovedească încă o dată abilitățile, întorcându-se tot cu premiul întâi.

Campionatul de Robotică din Coreea (Korea Robot Championship) a avut loc în orașul Ilsan, din Coreea de Sud, în complexul de expoziții Kintex. Conform Daily Hanguk, au participat 220 de echipe atât din Coreea, cât și din alte țări, competiția aflându-se deja la a 9-a ediție. Acest campionat de robotică are ca scop încurajarea tinerilor să creeze roboți, pregătindu-i astfel pentru un viitor dominat de tehnologie. De asemenea, prezentarea roboților în fața celorlalte echipe devine o modalitate de a compara și de a învăța atât tehnici noi de design, cât și de inginerie, au mai precizat cei de la ZDNet Korea.

AutoVortex – campionii roboticii

Echipa AutoVortex are deja la activ o serie de competiții naționale și internaționale și o colecție de distincții la care se adaugă premiul din Coreea. De pildă, conform site-ului oficial AutoVortex, în 2013 au obținut locul II la Campionatul Mondial de Robotică, locul I în Olanda, și locul III în Germania. În sezonul ce a urmat, echipa nu s-a lăsat mai prejos, întorcându-se acasă cu aur din Coreea de Sud, locul I din Germania și din Olanda, locul II din Rusia și din Cehia, și locul III de la Campionatul Mondial din St. Louis, SUA.

Dar, despre cine stă în spatele acestui succes și ce pași au urmat în aventura lor cei din echipa națională de robotică AutoVortex, veți afla în curând din interviul acordat în exclusivitate pentru Iscodescu.ro

P.S. Celor care vor să-i felicite pe campionii AutoVortex le spun că Echipa Națională de Robotică va ateriza în această dimineață pe Aeroportul Otopeni la 11.00AM. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.