Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Câteva cuvinte despre Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România care se sărbătoreşte în cea de-a doua duminică din luna mai, respectiv la 12 mai 2019.

0
Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România
Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România se sărbătoreşte în cea de-a doua duminică din luna mai, respectiv la 12 mai 2019. Această zi, sărbătorită oficial începând cu anul 2016, ca urmare a adoptării legii 102/2015 este un prilej de celebrare a portului tradițional românesc prin organizarea unor numeroase evenimente cultural-artistice, sociale şi educative, care au loc în întreaga țară. Numeroase astfel de evenimente sunt organizate anual în comunitățile locale, fie de către autorități ale statului, fie de către diverse asociații. Scopul acestora este „să evidenţieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.

cine sărbătorește și unde ….

Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Anul acesta, în București, comunitatea Domnițe cu altițe va organiza pe 12 mai în București Parada portului popular românesceveniment aflat deja la a treia ediție și despre care v-am povestit pe larg.

Reclama

În perioada 10-12 mai, la Cluj Napoca, ASCOR  și grupul Șezătoare Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, organizezază seminarul Meșteșugul și arta acului. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de evenimente extrem de interesante:

  • Ateliere gratuite unde poți deprinde modalități și tehnici de a coase o cămașă tradițională sau de a țese un brâu;
  • Două prelegeri cu privire la particularităile și caracteristicile costumelor tradiționale românești;
  • Spectacolul susținut de Ceata Sfântul Ioan Valahul (amfiteatrul în aer liber din Campusul Universitar Hasdeu);
  • Întâlnire, dedicată în special celor care cos cămașă tradițională, pentru a schimba opinii și idei (Parcul Etnografic Național “Romulus Vuia”)

În perioada 11-12 mai, în comuna Isverna, în județul Mehedinți, au loc două evenimente culturale de mai mare amploare, organizate de către Muzeul Regiunii Porților de Fier, în parteneriat cu Primăria Isverna și Centrul Cultural “Nichita Stănescu”:

  • Festivalul Național Concurs de Muzică Populară “DOMNICA TROP” 
  • “Ziua Națională a Portului Popular ”

În calitate de coorganizator, va acorda premii pentru autenticitatea costumului popular din zona de nord a județului Mehedinți. Mai multe informații cu privire la cele două evenimente puteți găsi pe pagina Muzeul Regiunii Porților de Fier.

La Târgu Mureș, Comunitatea identitară, îi așteaptă pe toți iubitorii costumelor populare la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mare, pentru ca mai apoi se va porni în alai și cu voie bună într-o plimbare prin oraș, marcată însă de câteva opriri simbolice. La final acestui eveniment, specialiștii Muzeului Etnografic din Târgu-Mureș vor susţine o prezentare specială despre semnificaţiile costumului popular. Mai multe detalii puteți afla pe pagina de Facebook a evenimentului.

Laura Diaconu
Colecția de Artă Populară Laura Diaconu. Foto: Muzeul de Istorie Teodor Cincu

Pe 10 mai 2019, ora 12.00, la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci va avea loc vernisajul expoziției “Costumul popular – o constantă identitară a culturii românești. Colecția de Artă Populară Laura Diaconu”. Publicul larg va putea admira minunatele costume populare ale colecționarei în perioada 10 mai-10 iunie 2019.

La Mioveni are loc Parada portului popular românesc – România de la Argeș 2019. Îndemânul adresat de organizatori particpanșilor este să „scoatem straiele din ladă și arătăm lumii întregi că #noipăstrămtradiția în #RomâniadelaArgeș.” Întâlnirea are loc la 16:30 în parcarea magazinului Lidl Mioveni (intrarea dinspre Pitești). Este invitat să participe oricine deține un costum popular autentic sau măcar o piesă (ie, fotă, brâu, bete, chimir, maramă, pălărie, cojoc, pieptar, broboadă, traistă, salbă, vestă, legătoare, șorț, Cioareci, zăvelci).

Ziua Costumului Popular în Cartea recordurilor

În urmă cu doi ani, pe 14 mai 2017, cu ocazia Zilei Naţionale a Portului Tradiţional, a fost organizat, tot la Năsăud, evenimentul „Ziua Costumului Popular în Cartea recordurilor”. Cei 9643 de participanți care s-au străns purtănd costume naționale, au reușit să intre în Cartea Recordurilor cu două performațe excepționale: cea mai mare mulţime îmbrăcată în costume populare și cel mai mare dans popular sincron (9.506 persoane).

24 iunie – Ziua Universală a Iei

De asemenea, este bine de știut că în fiecare an, pe 24 iunie, se sărbătorește Ziua Universală a Iei, o inițiativă susținută de comunitate online La Blouse Roumaine. Este un alt prilej binevenit de a ne reconecta la originile noastre, la ADN-ul românesc, o celebrare a tradițiilor noastre populare.

Foto: Adina Voicugoodfreephotos.com

LASĂ UN MESAJ

Scrie comentariul tău
Scrie-ți aici numele aici